20 SEPT.

UN TÂNĂR DIN CRASNA ÎNDRĂGOSTIT DE BRODERIE – ILIE MOTRESCU

La deschiderea muzeului etnografic „Ilie Motrescu” de la Crasna, am mai avut parte de o surpriză plăcută. La finele manifestării de mine s-a apropiat un tânăr și mi-a spus că vrea să facem o poză împreună. Cu plăcere, – i-am răspuns. Mirarea mi-a fost când mi-a zis că numele lui e… Ilie Motrescu. După ce ne-am cunoscut, mi-a promis să-mi trimită câteva poze, că nu-i acuma o problemă și nici poșta nu mai vine cu căruța.

-Și cine este acest tânăr Ilie Motrescu, l-am întrebat cu interes?

-Sunt crăsnean, am 22 de ani și cos cămăși naționale. Prin clasa a 5-a a început să-mi placă foarte mult lecțiile de muncă. Făceam lucru manual. Învățam a coase băsmăluțe. Apoi am început a coase tablouri pe pânză. În clasele superioare am început să cos prima cămașă.

-Și toate le-ai învățat la școală?

-A coase cămăși m-a învățat vecina mea, sora artistei Maria Iliuț, doamna Ileana Gherman, vestită meșteriță populară în partea locului. Cu părere de rău nu mai este printre noi, dar lucrul mâinilor ei a rămas. Chiar de la prima cămașă i-am cerut câteva sfaturi. I-a plăcut cum cos, a văzut că îmi stă mâna și uneori mă ruga să iau câte o comandă de la dânsa. Adică o ajutam la cusut. Așa a început prietenia noastră, învățându-mă mai multe nuanțe în ale acestei meserii. Am și o carte despre dânsa. Era cunoscută până hăt departe de hotarele Crasnei, pentru meșteșugul ei. Există și un film despre dânsa…

– Coși și alte lucruri, de exemplu, fețe de masă, perne…? Cine a mai cusut sau s-a ocupat cu lucrul de mână în familia ta?

-Deocamdată cos doar cămăși. Din 2017 până în prezent am cusurâte 21 de cămăși naționale. La noi acasă a țesut mama, bunica coase, o învăț acum și pe sora mea mai mică să facă acelaș lucru. Deja coasem împreună…

– Cum alegi uzodul, văd că ai felurite modele, care din care mai frumoase?

– Ineori propun eu singur, altădată îl aleg împreună cu persoana care comandă cămașa. Coasem cu bumbac pe pânză naturală. E lucru migălos. Dacă ornamentul e mai simplu, stau la coasere o lună, dacă e ceva mai deosebit, poate dura și două, și trei luni. Depinde de client, iar aceștea sunt rude, cunoscuți din sat, dar și din alte localități, am cusut și pentru artiști.

– O cămașă trebuie să fie nu numai cusută, dar și încheiată, cum te descurci cu stanele, cu poalele, cu gulerul, că ornamentele nu sunt încă totul ce trebuie?

– Păi iau măsura, tai pânza, le cos, după aceea le dau la o femeie care le încheie, le spală, le calcă, pentru ca persoana să primească cămașa frumos aranjată, s-o poată îmbrăca chiar în aceeași zi…

– Cum te simți când vezi pe cineva îmbrăcat cu o cămașă cusută de tine și la ce preț e acum o cămașă, când totul e așa de scump?

– Sincer vorbind, mă bucur. Văd rezultatul muncii mele. O lucrare acum e între 150 și 400 euro.

– Dar cum se uită membrii familiei, prietenii, cunoscuții la îndeletnicirea ta, totuși nu sunt prea mulți băieți care se ocupă de cusutul cămășilor…

– Acceptă toți ceea ce fac, dar oricare altă părere nu m-ar deranja. Sunt convins că nu fac ceva rău. De ce să se accepte o femeie care lucrează în construcții și nu un bărbat care să brodeze? La urma urmei, cei mai mari modelieri din lume tot bărbați au fost și sunt…

– Ilie, la vârsta ta, trebuie să mai ai timp și pentru alte lucruri: serviciu, lucrul în gospodărie, excursii, telefon, discuții cu prietenii etc.

– Lucrez în barul unui magazin, mă întâlnesc cu prietenii, discut la telefon. Mă stărui să găsesc timp pentru toate…

– Acum, spune-mi te rog, cum te simți purtând numele de Ilie Motrescu? Se pare că ești unicul din toată Crasna care porți acest nume…

– Mă simt oarecum altfel față de acei care știu de Ilie Motrescu. Pentru cei care nu au auzit de el, n-am nicio importanță în acest sens. Deși nu suntem rude, am o stimă și un respect deosebit pentru familia sa. În deosebi am avut relații bune cu regretata lui soră, Maria Motrescu-Popescu. Datorită ei am cărțile poetului și despre poet, inclusiv ale dumneavoastră. Am citit de dânsul și despre dânsul mai totul ce mi-a ieșit în cale.

– Ilie, îți mulțumesc pentru acest prim interviu cu tine. Îmi pare bine că ne-am cunoscut și sper să ne mai vedem.

– Mulțumesc. Și dumneavoastră toate cele bune!.

Eleonora Schipor

În imagini: cămăși cusute de Ilie Motrescu purtate de crăsneni.

Monitorul Bucovinean

15 IUN.

EMINESCU COMEMORAT LA CERNĂUȚI

Azi, 15 iunie 2022, la Cernăuți a fost omagiat Poetul național al românilor Mihai Eminescu. Suita de activități a început cu depunere de flori la bustul lui Mihai Eminescu din curtea casei lui Aron Pumnul, activitatea fiind prezentată de doamna Elena Tărâțeanu, directoarea muzeului „M.Eminescu”. Ce-i prezenți au fost salutați de doamna Irina-Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuți și echipa consulară, și de data aceasta alături de comunitatea românească din regiune.

Activitățile au continuat la statuia Poetului nepereche din centrul vechii capitale a Bucovinei istorice. La omagierea Luceafărului au participat și autoritățile locale unde s-au depus coroane și buchete de flori vii la postamentul lucrării sculptorului Dumitru Gorșcovschi, în timp ce Corul „Dragoș Vodă” dirijat de Dumitru Caulea interpreta cântece pe versuri eminesciene.

La sediul Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din Cernăuți a avut loc un colocviu consacrat zilei de pomenire a celui mai mare poet român de până acum, ținut de doamna Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române și arhivistul Dragoș Olaru, colocviu moderat de domnul Vasile Bâcu, președintetele SCLRB „M.Eminescu”.

Colocviul a fost precedat de mesaje de salut din partea invitaților. Vasile Bâcu a mulțumit din partea comunității românești doamnei Irina-Loredana Stănculescu la un an de la deschiderea sediului Societății din Palatul Național după reabilitare și modernizare pentru eforturile depuse. Acesta este un eveniment pe care l-am așteptat trei decenii și în sfârșit a avut loc.

Către prezenți s-a adresat și Irina- Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuți, care a mulțumit românilor din zonă pentru comemorarea poetului național exprimându-și dorința ca Ucraina cât mai devreme să devină membră în Uniunea Europeană, iar România o sprijină în acest drum.

Ruslan Domnițac, președintele Consiliului raional Cernăuți, în cuvântul său de salut a menționat că „poporul român nu este doar vecin și prieten așa cum s-a crezut până acum, dar este un popor-frate, care în clipele de grea încercare a dat dovadă de cel mai înalt sentiment de frăție și sprijin necondiționat pentru ucrainenii care au fugit din calea războiului”.

Cu un cuvânt de salut a venit și Alexei Voloșciuk, reprezentant al Consiliului regional.

Clipe minunate ne-au dăruit Alexandrina Cernov și Dragoș Olaru, care au vorbit despre Eminescu și Cernăuții, și Eminescu în arhivele statului din Cernăuți. Domnul Olaru a numit mai multe locuri din Cernăuți în care a locuit poetul, cunoscut cercului larg de cititori doar de casa lui Aron Pumnul. Sunt fapte care trebuie cunoscute de fiecare român.

Elena Tărâțeanu, directoarea muzeului „M.Eminescu” a prezentat o copie a măștii mortuare a Poetului, care a ajuns la noi datorită poetului-academician Vasile Tărâțeanu, aceasta fiind expusă la sediul Societății. Au mai vorbit Cristina Paladean, șefa Catedrei de filologie română și clasică a Universității Naționale „Iurii Fedkovici” din Cernăuți, scriitoarea Maria Toacă, profesorii școlari Dorin Misichevici, Octavian Voronca ș.a., iar interpreții Natația Proțiuc și Gică Puiu ne-u bucurat cu cântece.

Text și fotografii de Nicolae ȘAPCĂ – Monitorul Bucovinean

01 IUN.

La Hliboca, regiunea Cernăuți, se află cea mai mare colecție de bujori din Ucraina

În acest sfârșit de săptămână publicul larg va avea acces la câmpul de bujori în cadrul zilelor porților deschise, urmând ca banii încasați de la vizitatori să fie transferați în sprijinul Forțelor Armate ale Ucrainei și al celor care au suferit din cauza războiului.

Probabil că mulți au auzit de firma hliboceană „Florium”, unul dintre cele mai mari internet-magazine din Ucraina, care comercializează semințe și bulbi de flori, puieți de plante decorative. În toamna anului 2020 compania a înființat pe teritoriul său un câmp de bujori. Anul trecut ei au înflorit prima oară, iar anul acesta plantația a devenit și mai frumoasă. Așa că sâmbătă, 4 iunie, și duminică, 5 iunie, între orele 9 și 18, ea va fi deschisă spre vizitare publicului.

— Cel mai mare câmp de bujori din Ucraina își deschide porțile pentru admiratorii frumuseții florilor. Veți avea ocazia să vedeți înfloriți peste cinci mii de tufari de bujori de 150 de soiuri, cu diferite forme și de diferite culori și nuanțe, care sunt aduși din Olanda și China. Veți fi încântați admirând florile unor bujori exclusivi, de colecție, care pe piața mondială valorează mai mult de zece mii de grivne (asta un singur tufar!), menționează cei de la compania „Florium”.

În ceea ce privește intrarea, ea va costa 50 de grivne (pentru copiii sub 10 ani va fi gratuită). Toți banii încasați vor fi destinați ajutorării armatei noastre și a persoanelor afectate de război.

De asemenea se precizează că evenimentul este organizat numai pentru vizitare, plantele

nefiind de vânzare.

— Câmpul poate fi vizitat doar în zilele de 4 și 5 iunie. Pe teritoriul lui nu vor fi programe de divertisment și nu se vor vinde băuturi și mâncăruri. Porțile lui se deschid pentru public o singură dată în an, de aceea invităm toată lumea să-l vadă, spun cei de la „Florium”.

Gheorghe SEMENIUC

Monitorul Bucovinean – Hliboca, reg. Cernăuți – Ucraina

28 MAI

„SATUL BUCOVINEAN”, UN ZIAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ DAT UITĂRII

În ultimele decenii s-a vorbit și s-a scis mult despre presa de limbă română din regiunea Cernăuți, care a apărut în perioada sovietică, adică de la 1944 încoace, până la destrămarea imperiului, după care, în perioada de independență a Ucrainei, în zonă au fost înființate și au văzut lumina tiparului publicații noi, deja în grafie latină, așa cum este și firesc pentru limba noastră. Cunoaștem din acele vremuri comuniste cotidianul „Bucovina sovietică” devenită mai apoi „Zorile Bucovinei” ca ziar regional. Altă versiune am aflat-o de la arhivistul Petru Grior, directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți, că în februarie 1941, pe actuala stadă O. Kobâleanska, nr.10, activa redacția ziarului în limba română „Adevărul bolșevic”. Și, lesne de înțeles, că apărea în grafie latină, deoarece alfabetul „moldovenesc” încă nu apucase să fie inventat. Potrivit domnului Grior, acesta poate fi considerat începutul zirului „Zorile Bucovinei” și cam aceasta e totul ce se știe despre acest „Adevăr…”.

Din 1957 în limba română numită pe acele vremuri moldovenească” și cu litere rusești (nu slavone!), apare câte o gazetă în raioanele populate compact de români, acestea fiind la Storojineț – „Satul sovietic”, la Noua Suliță – „Pe calea leninistă”, la Herța a apărut scurt timp „Steagul roșu”, raion comasat mai târziu cu Hliboca, unde apărea „Constructorul comunismului”.

Aici îmi doresc să fac o paranteză, pomenind ziarul în limba română „Prietenia” din raionul Teacev, regiunea Transcarpatică, atât de ușor dat uitării și practic nepomenit printre presa timpului de limbă română din Ucraina. Nu mă pot lăuda cu cunoașterea ziarelor din acea vreme din regiunea Odesa.

Erau ziare de propagandă comunistă fără îndoială, care nu au adus practic nicio bucurie pentru țăranul autohton român ajuns sub călcâiul regimului deportărilor, colectivizării forțate, destrămării gospodăriilor țărănești create prin sudoarea frunții de părinții și buneii noștri. Unde mai pui că inimile lor băteau cu mare accelerare, amintindu-și încă proaspetele în memorie măceluri de la Lunca, Fântâna Albă și altele mai mici, dar tot sfâșietoare de vieți omenești. După cinci decenii parcă apăru un suflu mai ușor, când cel puțin venit-au zilele în care am putut vorbi despre aceste tragedii ale neamului nostru. Și ziarele care au devenit totuși așteptate în casele oamenilor și-au schimbat denumirile, astfel la Storojineț a început să-și continue apariția „Meleag natal”, la Noua Suliță – „Cuvântul adevărului”, la Herța, după dezlipirea de Hliboca a fost înființată „Gazeta de Herța”, iar la Hliboca a început să apară „Timp nou”, care este actualul „Monitorul bucovinean”, doar ultimile două care au mai rămas în prezent pe suport de hârtie, pentru câtă vreme știe Unul Dumnezeu. Acum trei decenii, toate au revenit la fireasca grafie latină și parcă ni se mai luminase în ochi văzându-le

așa cum ni le doream. Este adevărat că în perioada regimului comunist toate au fost ziare de propagandă, însă partea bună rămâne aceea că ele apăreau în limba română și erau pe înțelesul cititorului român. Chiar dacă se numea „moldovenească” și chiar dacă apărea cu litere rusești, dar era pe înțelesul sutelor de mii de locuitori ai zonei. A fost și o tactică comunistă de a le băga românilor în cap despre „marile lor valori omenești”, înțelegând că în limba maternă acestea vor fi mai accesibile. Și nu putem spune că nu au ghicit. Pe de altă parte, mă gândesc că dacă nu existau aceste ziare nici măcar așa, în inventata limbă „moldovenească”, dar se impuneau în limba ocupanților, cine azi în regiunea Cernăuți mai vorbea românește? Acestea fiind spuse, să vedem peste care ziar în limba română s-a trecut cu vederea toți acești ani. De la predecesorii mei în această funcție mi-a rămas că ziarul nostru s-a numit și „Satul bucovinean”. Și am folosit pe parcursul anilor această spusă, avându-i doar pe ei unică sursă de informație, dar nici un detaliu. Dar dacă există denumirea, trebuie să fie undeva și gazeta. Și iat-o, în arhiva redacției noastre la anul 1962, pe care am

găsit-o răsfoind edițiile vremii.

GAZETA DE LA SADAGURA

Primul număr al ziarului „Satul bucovinean” a văzut lumina tiparului, acum 60 de ani, la data de 15 mai 1962 și era „Gazeta comitetului regional Cernăuți al PC din Ucraina și Sovetului regional de deputați ai oamenilor muncii pentru direcția teritorială de producție colhoznică-sovhoznică Sadagura”, avându-l redactor pe I. Кazimirski. Evident nu era ziarist de limbă română, deoarece „Satul bucovinean” era dublaj al publicației de limbă ucraineană „Буковинське село” („Bukovinske selo”) și în caseta redacțională se indica numele redactorului ediției în limba originalului. De fapt, acest sistem de editare a dublajelor în perioada sovietică în genere nu prevedea indicarea numelor persoanelor care lucrau asupra gazetei în limba română. În redacții erau mulți traducători, specialiști de limbă română în majoritatea cazurilor foarte buni, dar erau ținuți ca „lucrători tehnici”. Or, traducătorul nu era considerat lucrător de creație, ceea ce după mine este o mare greșeală. Ei aveau de suferit și la salariu, acesta fiind mai mic, deoarece erau considerați inferiori reporterilor. Din propria experiență sau ca pățit, pot să spun că, de regulă, e mult mai greu să faci o traducere calitativă decât să scrii materialul propriuzis. Numele traducătorilor români de la presă în acele vremuri făceau parte din bucutăria redacției, dar trecuți în „spatele frontului”, fapt cu care nu am fost de acord nicodată. Aceasta este și cauza că astăzi nu putem da nici un nume din redacția „Satului bucovinean”, decât doar dacă am spicui nume ale autorilor ucraineni care semnau articolele.

Primul Editorial este semnat de I.V.Musienko, organizatorul de partid al direcției teritoriale de producție colhoznice-sovhoznice Sadagura și este întitulat „Munca organizatorică vie hotărăște succesul”, în principiu și azi fiind actual în orice domeniu și oriunde în lume, dar desigur atunci era vorba de munca de partid.

Iată câteva citate din articolul „Către cititorii noștri”: „Prieteni! Vi s-a înmânat primul număr al gazetei noastre „Satul bucovinean”. În el găsiți materiale despre zilele de muncă ale lucrătorilor în agricultură, în industrie, precum și articole pe alte teme, informații din țară și de peste hotare… În numerele viitoare se va vorbi despre… ce aport aduc agricultorii, muncitorii, toți oamenii muncii din cele patru raioane în cupa belșugului atotnorodnic…”. Astfel ne dăm seama că „Satul bucovinean” este un ziar interraional care se tipărește la tipografia din Sadagura și apare atât pentru acest raion care exista pe atunci, cât și pentru raioanele Cernăuți, Noua Suliță și Herța, toate populate în mare majoritate de etnici români.

Semnul de întrebare care mă frământă este de ce redacția ziarului raional de la Hliboca întotdeauna a considerat ambele ediții, ucraineană și română a „Satului bucovinean”, ca fost ziar de Hliboca. Unica presupunere este că o parte din fostul raion Cernăuți a intrat ulterior, se pare din 1963, în componența raionului Hliboca, la care a fost alipit și raionul Herța, probabil pentru a șterge de pe harta Uniunii unicul raion populația căruia se declara românească practic sută la sută.

Răsfoind paginile ziarului găsim articole despre „marile succese” ale puterii de stat, despre modul de viață de fapt impus țăranului autohton, care, vezi Doamne, muncește în „condiții noi”. De fapt, erau cu adevărat noi, atâta că neobișnuite și neprielnice pentru acei care de veci au fost sarea pământului.

Tot din primul număr al ziarului aflăm că „Într-un loc pitoresc din orașul Herța se construiește cu ritm rapid o clădire nouă cu două etaje — școala-internat interregională moldovenească. În această școală, unde vor învăța 300 de elevi, sânt toate condițiile necesare pentru învățătură”.

„Satul bucovinean” este unica denumire de ziar din zonă care apărea în limba „moldovenească” cu o denumire adecvată, adică nu includea chiar în titlu ceva legat de regimul totalitar comunist, ca la toate celelalte din acea vreme. Ziarul apărea de patru ori pe săptămână – marțea, miercurea, vinerea și sâmbăta – astfel din 15 mai până la 29 decembrie 1962 au fost tipărite 130 de numere de ziar în patru pagini, format A-3. O mai fi apărut sau nu, nu cunoaștem. În arhiva redacției noastre nu găsim alte colecții. Sau nu au ajuns, sau s-a dizolvat redacția odată cu reforma teritorială și administrativă din acea perioadă. Rămâne de curiozitate să mai găsim surse despre acest ziar în perspectivă, care este și el parte din istoria ziaristicii de limbă română din regiunea Cernăuți în perioada ocupației comunisto-sovietice.

Nicolae ȘAPCĂ – Monitorul Bucovinean, Cernăuți

01 MART.

Exclusivitate din Cernăuți – Ucraina

– Dle Adrian Medvedi, sunteți român născut și crescut în Nordul Bucovinei și totodată funcționar public al statului ucrainean, consilier în Consiliul Orășenesc Herța. De câteva zile sunteți înrolat în armată. Bănuiesc că nimeni nu se aștepta să atace Rusia. Care este părerea personală despre conflict?

– De fapt acest conflict e început încă din 2014. Acești 8 ani au fost o pauză bine gândită de Rusia pentru a duce o propagandă antiucraineană continuă. Liderul de la Kremlin a crezut că, Ucraina și armata ei este la același nivel de pregătire ca în 2014. De aceea a planificat să ocupe Ucraina în 96 de ore bombardând cu rachete mai multe obiective strategice de pe întreg teritoriul Ucrainei. Armata ucraineană timp de 8 ani s-a pregătit pentru o eventuală invazie a vecinului de la nord-est. Au făcut rezerve de muniții, au facut exerciții militare, dar cel mai important este că au luptat direct cu dușmanul. Această practică acumulată este un lucru foarte important pe care o vedem astăzi din știri care arată coloane de tehnică distrusă, avioane de vânătoare și cu desant doborâte, zeci de atacuri respinse samd.

– Care este percepția ucrainenilor în ceea ce privește implicarea populației cât și a autorităților statului român în această campanie umanitară?

– Prietenul la nevoie se cunoaște! Vedem în ultimile zile mobilizarea fraților noștri din România pentru a primi refugiații, pentru a aduna ajutoare umanitare. Președintele Ucrainei a transmis cuvinte de mulțumire părții române pentru susținere. Vedem diferite clipuri publicate de cetățeni din Ucraina care cu larimi în ochi și mulțumesc celor care i-au întâlnit la vamă și îi ajută cu cazare și alimente gratuit. Este un lucru ce va rămâne în veci în memoria fiecarui om ce a trăit aceste momente.

– Ce se întâmplă cu cei care au rămas la casele lor?

– Când am fost înrolat în rândurile Batalionului de Apărare Teritorială am insistat ca soția și cu cei doi copii să se refugieze în România. Însă, a fost categoric împotrivă. Acum, activeazp împreună cu alți profesori și colegi în diferite grupuri pe rețele sociale pentru a-i ajuta pe cei care au nevoi. Cei care nu pot fi înrolați adună mijloace financiare, produse alimentare și de igienă, medicamente pentru armată etc. Păstrează legătura cu prietenii din România și Republica Moldova pentru a-i ajuta pe cei refugiați. Pregătesc coctailuri Molotov și sunt gata cu forțele proprii să-și apere casa și pământul natal. O asemenea unire în gânduri și simtțiri nu am mai întâlnit niciodată. Toți fac un lucru comun – luptă cu invadatorul.

– Aveți un mesaj pentru frații din România? Dacă da, care ar fi?

– E foarte greu să aleg cuvintele prin care să transmit recunoaștința față de frații noștri care nu ne-au lăsat de unii singuri în aceste momente. Am foarte mulți prieteni și cunoscuți din România care zilnic mă sună sau îmi trimit mesaje că pot oferi cazare și totul necesarul pentru refugiații din Ucraina. Este o acțiune de binefacere și umanitară ce va rămâne în istorie dar și în memoria și inimile noastre.

Vă mulțumesc în numele redacției Semnal Românesc.

Autor – Clement Lupu

21 IUN.

Ploile torențiale au cauzat pierderi de zeci de milioane de grivne în regiunea Cernăuți

Ploaie torenţială care a cauzat pierderi în sumă de zeci de milioane grivne

În regiunea Cernăuţi sunt estimate pierderile, cauzate de ploaia abundentă din 20 iunie. Specialiştii examinează casele deteriorate ale gospodarilor şi alte consecinţe ale calamităţii naturale. „Din cauza ploii abundente au avut de suferit 17 localităţi, în 7 localităţi urmează să fie refăcute 85 de case. Specialiştii întocmesc actele respective. Pierderile se cifrează la câteva zeci de milioane grivne. Cifra exactă va fi cunoscută peste două zile. Conform legislaţiei, despăgubiri vor primi toţi acei, care au avut de suferit în urma calamităţii”, a declarat primul adjunct al şefului ARS Cernăuţi, Bogdan Kovalik.

Cele mai multe pagube ploaia a cauzat satului Vikno: au fost inundate grădinile oamenilor, s-au înecat păsările domestice, iar două case au fost demolate”, comunică Serviciul de presă al ARS Cernăuţi.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com