„SATUL BUCOVINEAN”, UN ZIAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ DAT UITĂRII

În ultimele decenii s-a vorbit și s-a scis mult despre presa de limbă română din regiunea Cernăuți, care a apărut în perioada sovietică, adică de la 1944 încoace, până la destrămarea imperiului, după care, în perioada de independență a Ucrainei, în zonă au fost înființate și au văzut lumina tiparului publicații noi, deja în grafie latină, așa cum este și firesc pentru limba noastră. Cunoaștem din acele vremuri comuniste cotidianul „Bucovina sovietică” devenită mai apoi „Zorile Bucovinei” ca ziar regional. Altă versiune am aflat-o de la arhivistul Petru Grior, directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți, că în februarie 1941, pe actuala stadă O. Kobâleanska, nr.10, activa redacția ziarului în limba română „Adevărul bolșevic”. Și, lesne de înțeles, că apărea în grafie latină, deoarece alfabetul „moldovenesc” încă nu apucase să fie inventat. Potrivit domnului Grior, acesta poate fi considerat începutul zirului „Zorile Bucovinei” și cam aceasta e totul ce se știe despre acest „Adevăr…”.
Din 1957 în limba română numită pe acele vremuri moldovenească” și cu litere rusești (nu slavone!), apare câte o gazetă în raioanele populate compact de români, acestea fiind la Storojineț – „Satul sovietic”, la Noua Suliță – „Pe calea leninistă”, la Herța a apărut scurt timp „Steagul roșu”, raion comasat mai târziu cu Hliboca, unde apărea „Constructorul comunismului”.
Aici îmi doresc să fac o paranteză, pomenind ziarul în limba română „Prietenia” din raionul Teacev, regiunea Transcarpatică, atât de ușor dat uitării și practic nepomenit printre presa timpului de limbă română din Ucraina. Nu mă pot lăuda cu cunoașterea ziarelor din acea vreme din regiunea Odesa.
Erau ziare de propagandă comunistă fără îndoială, care nu au adus practic nicio bucurie pentru țăranul autohton român ajuns sub călcâiul regimului deportărilor, colectivizării forțate, destrămării gospodăriilor țărănești create prin sudoarea frunții de părinții și buneii noștri. Unde mai pui că inimile lor băteau cu mare accelerare, amintindu-și încă proaspetele în memorie măceluri de la Lunca, Fântâna Albă și altele mai mici, dar tot sfâșietoare de vieți omenești. După cinci decenii parcă apăru un suflu mai ușor, când cel puțin venit-au zilele în care am putut vorbi despre aceste tragedii ale neamului nostru. Și ziarele care au devenit totuși așteptate în casele oamenilor și-au schimbat denumirile, astfel la Storojineț a început să-și continue apariția „Meleag natal”, la Noua Suliță – „Cuvântul adevărului”, la Herța, după dezlipirea de Hliboca a fost înființată „Gazeta de Herța”, iar la Hliboca a început să apară „Timp nou”, care este actualul „Monitorul bucovinean”, doar ultimile două care au mai rămas în prezent pe suport de hârtie, pentru câtă vreme știe Unul Dumnezeu. Acum trei decenii, toate au revenit la fireasca grafie latină și parcă ni se mai luminase în ochi văzându-le
așa cum ni le doream. Este adevărat că în perioada regimului comunist toate au fost ziare de propagandă, însă partea bună rămâne aceea că ele apăreau în limba română și erau pe înțelesul cititorului român. Chiar dacă se numea „moldovenească” și chiar dacă apărea cu litere rusești, dar era pe înțelesul sutelor de mii de locuitori ai zonei. A fost și o tactică comunistă de a le băga românilor în cap despre „marile lor valori omenești”, înțelegând că în limba maternă acestea vor fi mai accesibile. Și nu putem spune că nu au ghicit. Pe de altă parte, mă gândesc că dacă nu existau aceste ziare nici măcar așa, în inventata limbă „moldovenească”, dar se impuneau în limba ocupanților, cine azi în regiunea Cernăuți mai vorbea românește? Acestea fiind spuse, să vedem peste care ziar în limba română s-a trecut cu vederea toți acești ani. De la predecesorii mei în această funcție mi-a rămas că ziarul nostru s-a numit și „Satul bucovinean”. Și am folosit pe parcursul anilor această spusă, avându-i doar pe ei unică sursă de informație, dar nici un detaliu. Dar dacă există denumirea, trebuie să fie undeva și gazeta. Și iat-o, în arhiva redacției noastre la anul 1962, pe care am
găsit-o răsfoind edițiile vremii.
GAZETA DE LA SADAGURA
Primul număr al ziarului „Satul bucovinean” a văzut lumina tiparului, acum 60 de ani, la data de 15 mai 1962 și era „Gazeta comitetului regional Cernăuți al PC din Ucraina și Sovetului regional de deputați ai oamenilor muncii pentru direcția teritorială de producție colhoznică-sovhoznică Sadagura”, avându-l redactor pe I. Кazimirski. Evident nu era ziarist de limbă română, deoarece „Satul bucovinean” era dublaj al publicației de limbă ucraineană „Буковинське село” („Bukovinske selo”) și în caseta redacțională se indica numele redactorului ediției în limba originalului. De fapt, acest sistem de editare a dublajelor în perioada sovietică în genere nu prevedea indicarea numelor persoanelor care lucrau asupra gazetei în limba română. În redacții erau mulți traducători, specialiști de limbă română în majoritatea cazurilor foarte buni, dar erau ținuți ca „lucrători tehnici”. Or, traducătorul nu era considerat lucrător de creație, ceea ce după mine este o mare greșeală. Ei aveau de suferit și la salariu, acesta fiind mai mic, deoarece erau considerați inferiori reporterilor. Din propria experiență sau ca pățit, pot să spun că, de regulă, e mult mai greu să faci o traducere calitativă decât să scrii materialul propriuzis. Numele traducătorilor români de la presă în acele vremuri făceau parte din bucutăria redacției, dar trecuți în „spatele frontului”, fapt cu care nu am fost de acord nicodată. Aceasta este și cauza că astăzi nu putem da nici un nume din redacția „Satului bucovinean”, decât doar dacă am spicui nume ale autorilor ucraineni care semnau articolele.
Primul Editorial este semnat de I.V.Musienko, organizatorul de partid al direcției teritoriale de producție colhoznice-sovhoznice Sadagura și este întitulat „Munca organizatorică vie hotărăște succesul”, în principiu și azi fiind actual în orice domeniu și oriunde în lume, dar desigur atunci era vorba de munca de partid.
Iată câteva citate din articolul „Către cititorii noștri”: „Prieteni! Vi s-a înmânat primul număr al gazetei noastre „Satul bucovinean”. În el găsiți materiale despre zilele de muncă ale lucrătorilor în agricultură, în industrie, precum și articole pe alte teme, informații din țară și de peste hotare… În numerele viitoare se va vorbi despre… ce aport aduc agricultorii, muncitorii, toți oamenii muncii din cele patru raioane în cupa belșugului atotnorodnic…”. Astfel ne dăm seama că „Satul bucovinean” este un ziar interraional care se tipărește la tipografia din Sadagura și apare atât pentru acest raion care exista pe atunci, cât și pentru raioanele Cernăuți, Noua Suliță și Herța, toate populate în mare majoritate de etnici români.
Semnul de întrebare care mă frământă este de ce redacția ziarului raional de la Hliboca întotdeauna a considerat ambele ediții, ucraineană și română a „Satului bucovinean”, ca fost ziar de Hliboca. Unica presupunere este că o parte din fostul raion Cernăuți a intrat ulterior, se pare din 1963, în componența raionului Hliboca, la care a fost alipit și raionul Herța, probabil pentru a șterge de pe harta Uniunii unicul raion populația căruia se declara românească practic sută la sută.
Răsfoind paginile ziarului găsim articole despre „marile succese” ale puterii de stat, despre modul de viață de fapt impus țăranului autohton, care, vezi Doamne, muncește în „condiții noi”. De fapt, erau cu adevărat noi, atâta că neobișnuite și neprielnice pentru acei care de veci au fost sarea pământului.
Tot din primul număr al ziarului aflăm că „Într-un loc pitoresc din orașul Herța se construiește cu ritm rapid o clădire nouă cu două etaje — școala-internat interregională moldovenească. În această școală, unde vor învăța 300 de elevi, sânt toate condițiile necesare pentru învățătură”.
„Satul bucovinean” este unica denumire de ziar din zonă care apărea în limba „moldovenească” cu o denumire adecvată, adică nu includea chiar în titlu ceva legat de regimul totalitar comunist, ca la toate celelalte din acea vreme. Ziarul apărea de patru ori pe săptămână – marțea, miercurea, vinerea și sâmbăta – astfel din 15 mai până la 29 decembrie 1962 au fost tipărite 130 de numere de ziar în patru pagini, format A-3. O mai fi apărut sau nu, nu cunoaștem. În arhiva redacției noastre nu găsim alte colecții. Sau nu au ajuns, sau s-a dizolvat redacția odată cu reforma teritorială și administrativă din acea perioadă. Rămâne de curiozitate să mai găsim surse despre acest ziar în perspectivă, care este și el parte din istoria ziaristicii de limbă română din regiunea Cernăuți în perioada ocupației comunisto-sovietice.
Nicolae ȘAPCĂ – Monitorul Bucovinean, Cernăuți

Post Author: Clement

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 5 =