Aniversarea a 80 de ani de viață a prof. univ. dr. ing. Aurel Lăzureanu – o viață dedicată științei și educației

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, a celebreat împlinirea a 80 de ani de viață a profesorului universitar doctor inginer Aurel Lăzureanu, una dintre personalitățile emblematice ale mediului academic și științific românesc.

Cu o carieră de excepție, marcată de devotament, excelență și profesionalism, prof. univ. dr. ing. Aurel Lăzureanu a avut un rol esențial în dezvoltarea învățământului superior agronomic, contribuind la formarea unor generații întregi de specialiști în domeniul științelor vieții. Prin pasiunea sa pentru educație și cercetare, a devenit un reper al școlii academice timișorene, influențând profund atât parcursul studenților săi, cât și progresul cercetării științifice din România. „Astăzi, avem bucuria și onoarea de a marca un moment deosebit, o dublă aniversare cu o profundă semnificație pentru comunitatea academică a Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din TimișoaraÎmplinirea a 80 de ani de viață ai profesorului universitar doctor Aurel Lăzureanu coincide cu aniversarea a 80 de ani de existență a universității noastre, o instituție care s-a format și a evoluat prin munca, dedicarea și contribuțiile unor profesioniști de excepție, printre care domnul profesor ocupă un loc de cinste. Această aniversare simbolică ne reamintește cât de strâns sunt legate destinele unor oameni remarcabili de instituțiile pe care le-au slujit cu devotament. Așa cum universitatea noastră a crescut și s-a afirmat de-a lungul celor opt decenii, și cariera profesorului Lăzureanu reflectă aceeași evoluție, dedicare și dorință de excelență”, a declarat prof. univ. dr. Cosmin Alin Popescu, rectorul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara. 

De-a lungul anilor, profesorul Lăzureanu a ocupat funcții importante în cadrul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din TimișoaraÎntre 2004 și 2012, a fost decanul Facultății de Horticultură și Silvicultură, perioadă în care a consolidat prestigiul facultății și a contribuit la modernizarea programelor de studii. De asemenea, în perioada 1993-2006, a deținut funcția de director al Stațiunii Didactice Timișoara, gestionând cu succes activitatea managerială a acestei unități de producție, învățământ și cercetare, transformând-o într-un centru de referință în domeniu.

Prin viziunea sa inovatoare și implicarea neobosită, prof. univ. dr.ing. Aurel Lăzureanu și-a pus amprenta asupra dezvoltării domeniului agronomic, lăsând în urmă o moștenire valoroasă pentru viitoarele generații de specialiști.

Activitatea sa a fost recunoscută prin numeroase premii, distincții și colaborări internaționale, consolidând renumele Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” la nivel național și internațional. Prin lucrările sale științifice, proiectele inovatoare și implicarea activă în comunitatea academică, profesorul Aurel Lăzureanu a contribuit la modernizarea și dezvoltarea domeniului agronomic, punând bazele unor direcții noi de cercetare și inovare.

În această zi specială, colegii, studenții și întreaga comunitate academică îi adresează cele mai sincere felicitări, alături de urări de sănătate, bucurii și împliniri. Aniversarea domnului profesor Aurel Lăzureanu nu este doar un moment de celebrare personală, ci și un prilej de a onora o viață dedicată cunoașterii, educației și progresului.

La mulți ani, domnule profesor!

Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara

ATELIERUL DE TURTĂ DULCE

Creativitate și inginerie alimentară la Facultatea de Inginerie Alimentară din Timișoara

Studenții din cadrul Clubului Food Safety al Facultății de Inginerie Alimentară din Timișoara au adus spiritul sărbătorilor mai aproape prin organizarea “Atelierului mâini pricepute, turte dulci”, un eveniment ce îmbină tradiția cu inovația în procesarea alimentelor.

Participanții au avut ocazia să pregătească turtă dulce folosind rețete autentice și tehnici moderne de procesare, sub îndrumarea viitorilor specialiști în ingineria alimentară. Atelierul a pus accent pe calitatea ingredientelor, siguranța alimentară și inovația în formularea produselor, reflectând viziunea facultății asupra pregătirii studenților pentru cerințele industriei alimentare.

„Prin astfel de inițiative, ne dorim să punem în valoare tradițiile alimentare, să promovăm siguranța și calitatea produselor și să încurajăm implicarea studenților în activități practice care le dezvoltă abilitățile tehnice și spiritul de echipă,” a declarat Prof. dr. ing. Călin Jianu, decanul Facultății de Inginerie Alimentară din Timișoara.

Produsele realizate în cadrul atelierului au fost expuse și apreciate în cadrul concertului caritabil „Lumina sfântă din noi”, organizat în aceeași zi, în Aula Magna „Iulian Drăcea” a Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara. Evenimentul caritabil a reunit studenți, cadre didactice și membri ai comunității locale, creând un moment de sărbătoare și solidaritate.

Facultatea de Inginerie Alimentara – Timisoara continuă să investească în educația practică și să formeze viitori profesioniști capabili să răspundă provocărilor din industria alimentară.

Concert caritabil dedicat bucuriei și speranței – „Lumina Sfântă din Noi”

În data de 11 decembrie 2024, începând cu ora 17.00, în Aula Magna „Iulian Drăcea” a Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) va avea loc concertul „Lumina Sfântă din Noi”, un eveniment cultural de excepție, ce pune în lumină frumusețea artei, forța educației și valoarea solidarității comunitare. Spectacolul aduce pe aceeași scenă talente locale și mesaje de inspirație profundă în prag de sărbători.

Împreună, putem transforma notele muzicale în pași siguri pentru cei din ochii cărora lipsește fericirea. Ne dorim ca împreună să luminăm suflete, transformându-le sărbătorile de anul acesta în momente binecuvântate. Vă așteptăm cu drag să fiți alături de noi și să scriem împreună o poveste despre generozitate și iubire! – transmite prof. univ. dr. Alin Cosmin POPESCU – rectorul USVT.

„Lumina Sfântă din Noi” dorește să inspire, să conecteze și să aducă un mesaj de speranță. Evenimentul își propune să evidențieze lumina interioară a fiecărei persoane, capabilă să creeze o lume mai bună prin gesturi mici, dar semnificative.

„Acest eveniment este o reflecție a luminii interioare pe care fiecare dintre noi o poartă și pe care o putem împărtăși cu ceilalți. Este o oportunitate de a sărbători ceea ce avem mai bun ca oameni și ca membri ai comunității timișorene.”- au declarat organizatorii.

Concertul este organizat de Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara în parteneriat cu Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara, Corala Akademika Banat, Fundația Excelsior Alumni – USVT, Doomstriker LEMC Banat, Universitatea Politehnica Timișoara, Liceul de Artă „Ion Vidu” și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și demonstrează puterea colaborării în beneficiul comunității.

Vă invităm să luați parte la acest eveniment, care va aduce nu doar bucurie și speranță, ci și sprijin concret pentru o cauză umanitară.

Participarea dumneavoastră contează!

***

Despre USVT

Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara este o instituție de învățământ superior cu o tradiție de 80 de ani, înființată în 1945, dedicată educației, cercetării și implicării în comunitate. Recunoscută pentru abordarea sa inovatoare și pentru proiectele de impact, USVT este un exemplu de excelență academică și sustenabilitate.

Aula Magna „Iulian Drăcea” – USVT

Studenții Facultății de Inginerie Alimentară au celebrat arta conservării tradiționale de Ziua Mondială a Murăturilor

  Studenții Facultății de Inginerie Alimentară din cadrul Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara au sărbătorit Ziua Mondială a Murăturilor, în data de 1 noiembrie 2024, marcând astfel tradiția preparării și conservării produselor vegetale de sezon.
Sub coordonarea s.l. dr. ing. Monica Negrea, evenimentul a reunit studenții într-o serie de activități menite să evidențieze atât tehnicile de conservare, cât și importanța murăturilor în cultura culinară românească și internațională.
 În cadrul activităților desfășurate, studenții au prezentat o gamă diversificată de conserve, care au inclus atât rețete tradiționale românești, păstrate cu grijă de generații, cât și combinații inovatoare de arome și tehnici moderne de fermentare.
 Evenimentul a oferit o platformă pentru studenți de a experimenta cu noi ingrediente și de a dezvolta rețete adaptate cerințelor actuale privind sustenabilitatea și alimentația sănătoasă.
 „Ne bucurăm să vedem un interes atât de mare pentru conservarea tradițiilor și, totodată, pentru dezvoltarea de metode moderne și sustenabile în domeniul alimentar. Ziua Mondială a Murăturilor ne permite să subliniem rolul pe care alimentele conservate natural îl pot juca într-o dietă echilibrată, dar și în menținerea unei culturi culinare valoroase,” a declarat Prof. dr. ing. Călin JIANU, decanul Facultății de Inginerie Alimentară. „Prin inițiative de acest gen, pregătim viitorii ingineri alimentari să contribuie activ la o industrie alimentară care răspunde nevoilor actuale de sustenabilitate și sănătate.”
În plus față de concursul de obținere a produselor conservate, evenimentul a inclus sesiuni informative despre beneficiile murăturilor pentru sănătate, datorate proceselor de fermentație care contribuie la sănătatea tubului digestiv prin aportul de probiotice.
 Prin inițiativa organizării Zilei Mondiale a Murăturilor, Facultatea de Inginerie Alimentara – Timisoara   dorește să promoveze atât păstrarea tradițiilor culinare, cât și metode moderne și sustenabile de conservare a alimentelor, aliniindu-se astfel tendințelor globale în alimentația durabilă.
Text&Foto – USVT

USAMVB și UASM relații de parteneriat și bună colaborare

 Între Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara și Universitatea Agrară de Stat din Moldova – Chișinău există de ceva timp foarte bune relații de cooperare și dezvoltare pe  toate planurile. În urma vizitei întreprinse la Universitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM) am avut plăcerea să stau de vorbă cu VOLCONOVICI Liviu, președinte, rector, dr.hab., prof.univ., care a făcut un scurt istoric al singurei instituții superioare de învățământ agrar din Republica Moldova. „Anul trecut am sărbăorit  85 de ani de la fondarea Universităţii Agrare de Stat din Moldova, unica instituţie de învăţământ superior agricol din Republica Moldova. A fost întemeiată în anul 1933 în urma promulgării de către Regele Carol al II-lea a Legii despre transformarea Secţiei de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi în Facultatea de Ştiinţe Agricole cu sediul la Chişinău, iar în august 1940, prin Hotărârea Sovietului Comisarilor Narodnici al URSS şi CC al PC(b)U, în baza Facultăţii s-a organizat Institutul Agricol din Chişinău.  De-a lungul existenţei sale academice, Universitatea Agrară de Stat din Moldova a beneficiat de aportul mai multor personalităţi remarcabile în domeniul educaţiei şi ştiinţei agricole, educând, la rândul său, numeroşi specialişti de valoare care au contribuit substanţial la formarea şi dezvoltarea economiei naţionale, a aspectului social, politic şi a tezaurului cultural naţional. Astfel, Universitatea Agrară de Stat din Moldova a format în cadrul facultăţilor sale peste 55 de mii de specialişti, inclusiv 2 211 cu titlu de master în ştiinţe agricole, inginereşti şi economice, şi cca 1000 de specialişti din 67 de ţări, care s-au afirmat prin rezultate remarcabile în producţie şi în cercetare, în ţară şi peste hotare. Printre absolvenţii notorii ai instituţiei noastre se numără primul Preşedinte al Republicii Moldova, domnul Mircea Snegur, actualul Preşedinte, domnul Igor Dodon, mai mulţi primi-miniştri, miniştri, deputaţi în parlament, ambasadori, membri ai Academiei de Ştiinţe, scriitori etc. Concomitent cu formarea specialiştilor, Universitatea Agrară de Stat din Moldova s-a afirmat şi printr-un nucleu ştiinţific de mare importanţă atât pe plan intern, cât şi internaţional. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice efectuate în domeniile horticulturii, viticulturii, avicol, al ingineriei agrare, sanitar-veterinare, al siguranţei alimentare, al produselor farmaceutice etc., cuprinse într-un număr mare de monografii, manuale, articole ştiinţifice, brevete de invenţii, au fost în mare parte implementate în producţie – prin elaborarea soiurilor şi hibrizilor noi de plante, prin crearea unor crossuri de păsări şi animale, prin dezvoltarea tehnologiilor în cultura plantelor şi creşterea animalelor.

 

În prezent, peste 4000 de studenţi îşi fac studiile la Universitatea Agrară de Stat din Moldova în cadrul a 6 facultăţi ce cuprind 25 de specialităţi la ciclul I, 22 de specialităţi la ciclul II şi 24 de specialităţi ştiinţifice la ciclul III. Instituţia dispune de un valoros potenţial intelectual şi de o bogată infrastructură destinată activităţilor didactice, investigaţiilor ştiinţifice, precum şi asigură studenţilor servicii sociale, culturale şi sportive de bună calitate. Universitatea Agrară de Stat din Moldova are acreditare naţională, este parte a Asociaţiei Universităţilor Europene, a Asociaţiei Universităţilor Francofone, întreţine relaţii de colaborare cu 83 de universităţi şi instituţii de cercetare din Europa, Asia şi America de Nord, fiind deschisă cooperării internaţionale. În cadrul universităţii funcţionează 16 laboratoare de cercetare ştiinţifică, inclusiv unul acreditat de Centrul Naţional de Acreditare din Republica Moldova. La 4 octombrie 2013, prin Decretul nr. 820–VII, în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea învăţământului universitar, pentru contribuţie substanţială la pregătirea specialiştilor de înaltă calificare şi activitate metodico-ştiinţifică prodigioasă, Universităţii Agrare de Stat din Moldova i s-a conferit înalta distincţie de stat „Ordinul Republicii”. Avem convingerea că, în anii care vor urma, Universitatea Agrară de Stat din Moldova va continua să se afirme şi să raspundă competent, prin realizări ştiinţifice pertinente, celor mai mari provocări ale omenirii, precum schimbările climatice şi securitatea alimentară. De asemenea, credem că prin instruirea calificată, la cel mai înalt nivel, a tinerilor specialişti vom contribui la modernizarea agriculturii şi la dezvoltarea durabilă a spaţiului rural din Republica Moldova”.

Am avut deosebita plăcere să vizitez Muzeul Universității Agrare de Stat  din Moldova, din incinta universității și Vinoteca universității a cărui ghid a fost decanul Facultății de Horticultură, conf.univ.dr. Gheorghe Nicolaescu.

În baza relațiilor excelente de parteneriat între aceste două instituții superioare de învățământ, în luna septembrie 2019, Universitatea Agrară de Stat din Moldova i-a conferit titlul de Doctor Honoris Cauza dl. prof. univ.dr. Alin Cosmin Popescu, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara. Acest titlu încununează relațiile parteneriale de success între cele două instituții de învățământ.

Text și Foto

Clement Lupu