Tatiana Untilov, poeta care seduce prin cuvânt

„Timpul nu vindecă nimic, dar cel puțin te face să
înțelegi…”
Poetul se deosebește de omul obișnuit nu doar prin ceea ce exprimă, ci mai ales, prin
exercițiul creației, prefăcând ura sau iubirea în cântec pur. Tatiana Untilov, în vârstă de 21
de ani, originară din satul Codreni, raionul Cimișlia, este un exemplu elocvent în acest
sens. În poeziile sale am descoperit temele clasice ale poetului veșnic îndrăgostit, în care
neliniștea cu care vânează himera poeziei este trădată de însăși imensa tensiune a spiritului
care îl cheamă pe poet dincolo de orice securitate a țărmului, în largul neliniștit al
oceanului.
„Scrisul e acea punte fără de care n-aș mai găsi drumul către ceilalți semeni”,
afirmă Tatiana Untilov în cartea „Lumea mea e din cuvinte” pe care a lansat-o la vârsta de
numai 18 ani, devoalând prin aceasta dorința poetului însingurat de a-și întâlni semenii
printr-o formă de comunicare eminamente lirică. Mai departe, poeta trădează frica
subconștientului de a nu pierde paradisul copilăriei, pentru că, ea însăși mărturisește: „Te
doboară anxietatea dacă, printre atâția arbori, nu poți găsi nucul bunicii de la poartă…”.
Intrăm și noi în lumea poetului nostru cu emoția și empatia colegului de breaslă căruia nu
îi este străină zămislirea unui colț de univers numai din trăire și cuvânt.

– Tatiana, acum când ești pe cale să pășești în lumea presei, ca jurnalist, și vei aborda
cuvântul scris dintr-o altă perspectivă, spune-ne, mai întâi, ce reprezintă lumea cuvântului pentru tine. Cum definești poezia?
– Mi-a luat mulți ani să pot răspunde măcar parțial la această întrebare și sunt sigură că vor mai
trece mulți până voi putea spune cu voce tare care este definiția poeziei pentru mine. Totuși, am
putut răspunde prin comparația poeziilor. Încă din liceu am înțeles că poeziile mele sunt vădit
mai senine decât tot ce citeam la alți tineri, mai ascunse de elemente morbide și dispun de un
anumit ritm. Eticheta morbidului, deși nu-mi place, o lipesc adesea pe tot ce înseamnă
postmodernismul în poeziile care se publică acum. Astfel am înțeles că pentru mine poezia este

ca și celelalte ramuri ale artei, un instrument prin intermediul căruia noi transmitem frumosul.
Mă întreb de atunci adesea de ce poeziile de astăzi îmi par atât de urâte pe alocuri, și atunci mă
gândesc că poate omul modern prețuiește mai puțin frumosul, omul modern, consumerist, a decis
să simplifice tot ce îl înconjoară și a făcut această crimă și împotriva poeziei. Dacă unii cred că
poezia e un amalgam de termeni sofisticați, greoi, alții cred că poezia e doar o rimă. Nu sunt de
acord nici cu ultima variantă. În opinia mea, poezia trebuie să transmită emoții, să fie capabilă
prin câteva rânduri să îți pătrundă în minte, să îți deschidă ușa către lumi în care nu ai mai fost,
să te seducă.

– Cum ai ajuns să trăiești în lumea cuvintelor? Cine sau ce te-a impulsionat să scrii?
– Este probabil foarte banal, dar eu cred că orice lucru vine dintr-o mare curiozitate. Am avut
noroc de părinți care mi-au arătat cât de minunată e lumea lecturii. De când am început să citesc
poezii nu am putut fugi de curiozitatea de a încerca să scriu. Astfel lumea mea s-a transformat
într-o lume din cuvinte, adesea greu de înțeles pentru mulți, pentru că, din păcate, cititul nu mai e
tocmai la modă, iar pentru a reuși să înțelegi un om care trăiește într-o astfel de lume e nevoie să
faci și tu parte dintr-un univers similar cu al lui sau măcar să fii mereu curios să afli lucruri noi.

– Ai participat și ai obținut locuri de frunte la diverse concursuri, festivaluri și olimpiade,
iar mai nou, în 2017 ai lansat cartea de poezii „Lumea mea e din cuvinte”. Cu ce emoții te-a surprins aceasta și cum a fost primită de public?
– Prima mea plachetă de versuri a fost o mare bucurie. Acum îmi dau seama că pe atunci eram o
adolescentă prea capricioasă și dură cu propria persoană pentru a se bucura din plin de acel
succes. Din păcate, am lucrat atunci prea puțin cu publicul pentru a o face mai cunoscută. Promit
că la primul volum deja nu va mai fi la fel și publicul va avea ocazia să cunoască mai bine ce
scriu.

– Ai intitulat-o „Lumea mea e din cuvinte”. Ce reprezintă cuvântul pentru poetul Tatiana
Untilov? Are acesta puterea de a vindeca sufletul poetului îndrăgostit de viață?
– Cred că niciodată nu am pretins și nici nu voi pretinde că sunt un poet îndrăgostit de viață. De
fapt, de când mă știu lucrurile pentru mine sunt tocmai altfel, iar cuvântul pentru mine a fost

mereu o modalitate de a ieși din propria-mi bulă. Prin cuvânt am încercat să mă înțeleg mai bine
pe mine și alți oameni. Cuvântul în sine nu vindecă nimic, în schimb el are puterea de a schimba,
de a media, de a te face să înțelegi ce îți dorești, de aceea prefer mereu să îmi notez chiar și
planurile, nu doar poeziile. Îmi pare rău că oamenii adesea nu înțeleg valoarea cuvintelor și de
multe ori preferă să tacă, în loc să utilizeze cuvintele pentru a obține ce își doresc.

– Pe postfața acestei cărțulii menționai că „dacă scrisul nu ar exista, (…) planeta noastră ar
fi doar o stea stinsă”. Crezi că poezia este noțiunea eternității sau actualitatea acesteia este
pusă sub semnul întrebării?
– Sincer, cred că ambele variante sunt absolut corecte, desigur, dacă putem spune că există ceva
absolut în lumea noastră. Actualitatea poeziei a fost pusă sub semnul întrebării de când nu se mai
citește poezie, nu mai există cenacluri literare, nu mai merg oamenii la prezentarea cărților de
poezie. Și o zic nu doar eu, chiar recent am fost la o întâlnire pentru prezentarea ultimei cărți a
scriitoarei Ana Blandiana. Dumneaei era la fel de îngrijorată de destinul poeziei, mai ales în
statele post-sovietice. Totuși, mai există state în care poezia se prețuiește, cum ar fi Franța, din
păcate, nu în Republica Moldova sau România.

– Cine te motivează să crezi în forța cuvântului? Ai vreun idol? Dacă da, cine este acesta?
– De fiecare dată când sunt întrebată dacă am vreun idol îmi amintesc de Friedrich Nietzsche, un
mare filosof. În cartea sa „Așa grăit-a Zarathustra”, el vorbește în câteva capitole despre amurgul
idolilor, chiar și pe postfața cărții sale apare fraza „Și-abia atunci, când voi cu toții vă veți fi
lepădat de mine, am să mă întorc din nou la voi. Voiam să zic prin acest exemplu că nu a fost
nevoie să răspund eu la această întrebare, a făcut-o Nietzche mult mai bine. Noi ne iubim idolii,
dar nu ar trebui să ne lăsăm copleșiți de aceste sentimente, pentru că noile valori nu pot fi create
până când nu ajungem la „amurgul idolilor”. Trebuie să recunosc că nu e tocmai ușor pentru
mine să nu consider tot ce a scris Nietzsche ca fiind genial și absolut, dar sigur aș putea zice că e
un idol pentru mine, nu neapărat pentru rolul meu de poet, pur și simplu pentru mine ca om.

– În poezia „Frunze de dor” am descoperit motivul poetic eminescian, ușor identificabil de
altfel, al plopilor și spui, citez din nou: „Aș vrea să fug (…) /spre plopii mei din deal”. Este
acesta un refugiu real al tău?

– Da, plopii din deal sunt un element real, sunt plopii de pe dealul sătucului în care am crescut, îi
vedeam zilnic de la geamul camerei mele. Copilăria mea a fost pentru o perioadă scurtă de timp
umplută cu astfel de locuri minunate. Îmi dau seama că eram un copil foarte melancolic, dacă mă
interesau încă de pe atunci astfel de locuri.

– Ai un poem preferat care te reprezintă cel mai bine? Care este el?
– Nu am niciun poem preferat, cred că toate mă reprezintă într-un fel sau altul, mai mult sau mai
puțin. Sunt eu în tot ce scriu, doar că eu în ipostaze diferite, unele ilustrări ale eului meu s-au
șters, altele au rămas.

– Ce îți propui pe viitor? Scrisul va ramâne în continuare acea „punte” care te va
direcționa către ceea ce îți este propriu?
– Nu știu sigur cum va fi viitorul. Adesea planurile noastre diferă de ce urmează să se întâmple.
Totuși, de un lucru sunt sigură, de câțiva ani scriu pentru un nou volum de poezii și nu mi-ar
permite conștiința să nu-l public. Vreau doar să găsesc momentul potrivit și să culeg în timp tot
ce e mai bun din ce scriu. Nu am publicat nimic de trei ani și nici nu am participat la alte
concursuri, dar cred că această pauză nu a fost în zadar. Stilul meu s-a modificat, mă simt acum
mai „Eu” în propria-mi poezie. Poate părea ciudat, dar în unele poezii scrise cu mult timp în
urmă nu cred că mă mai regăsesc. De aceea, am avut nevoie de timp, el nu vindecă nimic, dar cel
puțin te face să înțelegi mai bine anumite lucruri.

– Îți mulțumesc mult pentru timpul acordat și răspunsurile tale. Mult succes în continuare,
Tatiana!

Vlada Tomescu  – Chișinău

Februarie

E februarie mai rece ca oricând,
La mine-n suflet, la tine-n gând,
Un februarie banal și desfrunzit
Cândva a râs, apoi ne-a despărțit.
Plecai încet, iar eu priveam în zare
Cum umbra ta la orizont dispare,
N-aveam putere să te chem, să strig
Mă-nbrățișa tăcerea, era seară, frig…
O voce doar urla adânc în mine,
Răpusă de un februarie-n ruine.
Fără iubire, fără tine, fără glas
În urma mea nimic n-a mai rămas!
E februarie mai sumbru ca oricând,
În suflet lacrimi se aud curgând,
Clepsidrele au înghețat, s-au spart
Când, februarie, râzând, mi te-a luat! (C.H.)

Autor – CORINA HERGHELEGIU

Dragostea pentru poezie s-a născut odată cu mine

„Fata din lumină”, așa obișnuiesc să îi spună colegii din jurnalism. Jurnalistă și scriitoare, persoană care se pricepe la toate: radio, TV, management și… poezie. Îi plăce să comunice cu lumea și în schimb să primească zâmbete și uneori aplauze. Puterea ei se exprimă prin rafinament, prin iubire și prin pasiunea pentru cărți.  Bucuria de a munci şi responsabilitatea de a fi impecabilă îi evidențiază caracterul ei disciplinat. În 2013 îi apare primul volum Odă Poeziei, un an mai târziu, Mai poetic. Marea ei pasiune este jurnalismul, dar astăzi vorbim cu ea despre poezie. Iată ce-am decupat dintr-o poezie de a ta: Și dacă n-ar fi toamna/ În frunze să mă-mbrace,/ Eu cum să calc pământul/ Rodit de spini și ace? Cum arată toamna pentru Irina Staver?

Irina Staver – Toamna este minunată. Toamnele în Moldova sunt unice. Totuși, anotimpul meu preferat întotdeauna a fost primăvara. În primele mele poezii exista nota primăverii, ea era predominantă în majoritatea versurilor. Mai târziu a apărut și toamna. Probabil e adevărat că odată ce omul mai adaugă niște ani simte o predilecție specială și o nostalgie tomnatică. Mă inspiră foarte mult toamna în special în această perioadă, atunci când nu sunt ploi foarte frecvente dar nu-i nici foarte cald. Poezia aceasta am scris-o cu șase ani în urmă. Nu mai țin minte ce toamnă era pe atunci, dar probabil m-a inspirat același peisaj. E toamnă rodit de spini și ace… Și dacă n-ar fi toamna cu frunze pe câmpii/ M-aș duce-n altă vară unde mai sunt copii. Fac această paralelă, pentru că deși iubesc toamna, sufletul meu își caută avântul și jocul verii.

În poezia „Verde crud” spuneai că „primăvara crește odată cu noi”. Așa crește și dragostea pentru poezie? Când și cum a venit ea?

I.S. – Dragostea pentru poezie s-a născut odată cu mine. Din fragedă copilărie mă distingeam de alți copii într-un fel anume. Eram un pic mai retrasă, eram foarte timidă. Am fost exact opusul a ceea ce sunt acum. De regulă, un om timid în copilărie nu prea alege să devină jurnalist, trebuie să ai un alt caracter, o altă dispoziție a sufletului. Pentru mine poezia a fost o stare mai întai de toate. Nu am căutat-o, a venit ea la mine. Scriu din copilărie. Primele poezii că erau foarte haioase. Scriam despre niște personaje inventate. Pot să îți citesc câteva versuri pe care le-am scris când aveam șase ani: Măi Ignate, măi Ignat/ Ora nouă a sunat/ Deja ai întârziat./ Noi îți dăm acum un sfat:/ Să te culci pe înserat/ Să te scoli cu noaptea-n cap. Poeziile adevărate, lirice, au venit mult mai târziu, pe la 14-16 ani. Îmi plăcea foarte mult să îmi fac temele la limba și literatura română și atunci când le terminam destul de repede neapărat doream să scriu și o poezie, de parcă ceva nu îmi ajungea și voiam să completez. Poezia Dramă poetică am scris-o ca supliment la o temă pentru acasă. Și a ieșit… bună! Am luat și câteva premii cu ea și chiar a fost apreciată de scriitori precum Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi și alții. E o poezie de suflet pe care am scris-o când am înțeles că poezia e o parte integrantă din mine.

Nicolae Dabija scria în prefața primei tale plachete de versuri „Odă poeziei” următoarele: „Poemele Irinei Staver sunt niște ferestre deschise către copilărie, deschise către cer, deschise către ea însăși, deschise către lume”. Ce semnifică poezia pentru tine?

I.S. – Poezia a fost întotdeauna în mine și niciodată în afară. Refugiul suprem, inspirația absolută mi-am găsit-o întotdeauna din stările mele lăuntrice. Foarte rar au fost create de niște momente sau emoții puternice care au venit de obicei de la alți oameni. Pot să stau cu tine la o discuție și după asta să ajung acasă sau să merg pe drum și să scriu. Mi se întâmpla foarte des să visez poezia și puteam să mă trezesc pe la șapte dimineața, uneori chiar la trei noaptea, și mistuită de inspirația nocturnă așterneam cea mai frumoasă poezie pe hârtie. Poezia este foarte individuală. Este un altar în care eu îmi spun rugăciunea și în care simt că îl iau de mână pe Dumnezeu. Este atât de sacru acest moment, atât de înălțător și simt că e doar momentul meu de intimitate și nimic mai mult. Aceasta e atât de frumos că te face să iubești poezia și mai mult și să vrei să continui.

Te-a motivat poezia să faci jurnalism?

I.S. – Nici nu știu dacă m-a motivat, poate că a fost invers. Mai curând jurnalismul m-a motivat să scriu poezie. Poezia matură am început să o scriu după ce am gustat din acest fruct al jurnalismului. Când începi să cunoști atâta lume, suflete, temperamente pe metrul pătrat volens-nolens e o chestie doar de timp când trebuie să se nască următoarea poezie. Am perceput mereu jurnalismul și poezia ca pe o simbioză. Se completează și se împletesc armonios una cu cealaltă. Eu nu le văd și nu pot să concep cum ar arăta separat. Pentru mine ele sunt foarte aproape.

 Nu îți pare rău că nu ai făcut drept sau medicină așa cum își doreau părinții?

I.S. – Părinții și-au dorit mai mult să fac drept decât medicină. Am încercat să le fac pe plac și am depus pachetul de acte la universitate și am fost admisă, dar nu am reușit să merg la ore. A apărut 10 TV. Era la început, trebuia să pregătesc echipa, să mă integrez. Eram atât de infiltrată și atât de acolo încât nu aveam timp de universitate. Probabil, că nu am vrut eu să îmi găsesc acest timp pentru că nu îmi doream cu adevărat. Cu medicina a fost o altă treabă, la început am mers la jurnalism și paralel am depus actele la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Aveam o medie destul de bună cu care ieșisem din liceu, dar din păcate nu-mi ajungeau câteva puncte până la 10. Nu m-am întristat pentru că am fost prima pe listă la jurnalism. Asta este soarta mea, ăsta mi-e destinul și-l accept așa cum este.

Ai lucrat la mai multe instituții TV și radio. Unde te regăsești mai mult?

I.S. – E o întrebare pe care și eu mi-o pun de foarte multe ori. E chiar o dilemă pentru că atunci când vreu să mă angajez, sau să îmi schimb job-ul nu prea știu pentru ce să optez. Am avut deopotrivă experiență atât în radio cât și în televiziune și ca durată la fel de mult a fost. Adevărat că specificul și farmecul radioului nu l-aș schimba pe nimic, nici chiar pe televiziune. Radioul m-a ajutat, mi-a format dicția. Prima mea experiență la radio a fost foarte demult. Niciodată nu puteam să îmi reascult vocea pentru că mi se părea că sunt de la grădiniță. Aveam o vocea foarte copilăroasă și îmi era rușine. Am sezizat care au fost micile dezavantaje ale mele și m-am îmbunătățit. Acum sunt mulțumită după mulți ani. În momentul în care am mers la televiziune știu sigur că radioul m-a ajutat chiar să mă angajez și să fiu apreciată. Ideal pentru mine ar fi să le pot  combina.

Crezi că se mai face jurnalism de calitate în Republica Moldova?

I.S. – Foarte îndoielnic. Din păcate, noi niciodată nu am putut să fim pe picior egal cu școala de jurnalism de peste Prut, nemaivorbind de occident. Trăim într-un secol în care viteza este la ordinea zilei, în care superficialul predomină sub orice formă. Foarte mult superficial simt atât la radio cât și la TV. Sunt și excepții dar sunt foarte rare.

Spuneai într-un interviu că îți place să începi de jos, de la pereții goi și să dai culoarea pe care o dorești. De câte ori ai început așa și care e acea culoare?

I.S. – Paleta e foarte mare! Tare mult depinde de locul în care mă aflu, de oamenii care mă înconjoară și de ce proiect e vorba. Cele mai multe culori pe care le-am folosit în cariera mea de jurnalis a fost galbenul, pentru că am simțit întotdeauna că este un soare în acea redacție, în acei colegi cu care am lucrat. Am folosit verdele proaspăt care îl întrebuințez și în poeziile mele, roșu pentru că simțeam că este viață, este o meserie pe care o fac cu pasiune, este alb- pacea, armonia și astea ar fi cele predominante. Fraza asta a fost cea mai potrivită și probabil am spus-o în contextul în care eram la Național FM Cultural, pentru că acest post de radio, la modul cel mai direct, a fost conceput de la pereții albi, goi, în care am ales în ce culori vreau să-i vopsesc.

Care sunt trei lucruri pe care nu le știe lumea despre tine?

I.S. – Eu sunt sociabilă, comunicabilă, extrovertă în societate dar prefer liniștea și momentele de izolare în care trebuie să mă opresc și să meditez la multe lucruri. Uneori gândesc prea mult și acționez mai puțin. Nu știe nimeni că o pasiune și o dorință de-a mea a fost designul vestimentar. Uneori pe furiș pot să mai schițez câte o rochie sau niște accesorii și să-mi imaginez că sunt pe podiumurile din Milano sau Paris. Nu se știe că sunt foarte copilăroasă și iubesc enorm de mult copiii.

Transmite un mesaj tinerilor care vor să vină în media!

I.S. – Să analizeze foarte bine dacă asta își doresc cu adevărat și odată ce au decis, să își asume și toate riscurile meseriei. Le doresc putere nu fizică cât morală, perseverență, atitudine și întotdeauna o coloană vertebrală și mult curaj!

Interviu realizat de Mary Cojocaru

TABĂRA FOLK – Calafat 2017

Timeline 2 Eveniment facebook Tabara de Folk Calafat 2017

Organizatorii Festivalului Internațional de Poezie și Muzică Folk de la Calafat – ”TABĂRA FOLK” anunță iubitorii poeziei cântate și pe toți cei interesați că evenimentul, aflat la cea de-a XX-a ediție, se va deschide oficial joi, 3 august 2017, ora 21.00, în locul deja consacrat de ultimelor trei ediții, Centru Civic – platoul din fața Casei de Cultură Calafat și se va încheia în același loc, cu spectacolul de joi, 10 august, ora 21.00. Proiectul este sprijinit de ICR. În cele opt zile de festival vor avea loc prezentări și lansări de carte, CD, Audiobook, recitaluri, concerte, dezbateri pe teme actuale de gen, realizarea și prezentarea de videoclipuri, focuri de tabără și alte activătăți specifice, pe plaja de la Calafat și Bașcov, Terasa restaurantului ”OK”, Pensiunea ”La Tase”, ce vor fi anunțate din timp. Sunt așteptați la Calafat peste 130 de participanți, artiştii consacraţi ai genului din România, dar şi din alte ţări (Bulgaria, Serbia, Moldova, Germania, Olanda), tineri cantautori laureaţi la festivalurile concurs naţionale din ultimul an, poeţi, critici muzicali, jurnalişti, actori, producători, impresari,  organizatori de evenimente de gen, fani și, alături de ei, publicul iubitor al genului, în special tinerii,  din Calafat, județul Dolj, din ţară şi străinătate;

Ediția aniversară, a XX-a, a ”Taberei Folk” va omagia 140 de ani de la începutul Războiului pentru Independență, la Calafat, când Regele Carol I rostește expresia ”Asta-i muzica ce-mi place”, devenită sloganul Festivalului și 60 de ani de la nașterea scriitorului Dan Merișca, patronul spiritual al ”Taberei Folk”.

”Tabăra Folk”  a început în luna august a anului 1996, când s-a desfășurat prima ediție, finanțată de către D.J.T.S. Dolj, printr-un proiect depus de A.T.N. Calafat, organizație de tineret condusă de Dan Vană. Ideea ”Taberei Folk” apăruse în ultima zi a festivalului de poezie și muzică folk ”Floare de Ger”, din luna decembrie 1995  de la Calafat, în urma lungilor discuții ”încinse” dintre președintele juriului, Victor Socaciu și tinerii concurenți. Motivaţia realizării „Taberei Folk” s-a schimbat de-a lungul timpului, în funcţie de transformările suferite de grupul ţintă, de scopurile și obiectivele manifestării, transformări datorate şi „Taberei Folk”. Dacă primele ediţii erau motivate de marginalizarea subiectivă a genului şi de promovarea tinerilor artişti, următoarele de impunerea genului folk în prim-planul muzicii naţionale şi conexiunea cu „poezia cântată” din alte ţări, în paralel cu formarea unei „bresle artistice”, ultimele ediţii şi-au găsit motivaţia, mai ales, în apetenţa, tot mai mare, a publicului pentru poezie, în general, şi pentru „poezia cântată” în special. În prezent, printre scopurile și obiectivele festivalului calafetean se află: diversificarea şi îmbogăţirea ofertei culturale adresate zonei Calafat, dezvoltarea turismului cultural transfrontalier, crearea unui cadru organizatoric în care tinerii artişti să se poată exprima liber şi să schimbe idei şi impresii cu artiştii consacraţi, evidențierea valorilor actuale şi de perspectivă ale muzicii folk româneşti, încurajarea colaborării dintre artiştii români şi străini, schimbul de experienţă între artiştii proveniţi din diferite ţări şi dezvoltarea colaborărilor culturale  internaţionale, sprijinirea dialogului intercultural, dezvoltarea educației estetice a publicului şi familiarizarea lui cu creaţia muzicală şi literară de valoare, autohtonă şi internaţională, promovarea creaţiei româneşti contemporane în plan internaţional. Printre evenimentele ”Taberei Folk” 2017 se vor afla și Concertul lui Nicolae Szekely, din 4 august, ora 17.00, în Palatul Marincu, sub egida ”Muzica în Palatele României”, Recitalul artistei Lilly Drumeva (Sofia) din spectacolul zilei de 5 August, ora 22.00,  Lansarea Audio Book – Nicu Alifantis în data de 10 august, ora 14.00. Ca de obicei, în prima zi a taberei ne vom bucura de recitalul lui Doru Stănculescu și Sorin Minghiat. Au confirmat participarea, în ordine, artiştii Doru Stănculescu, Sorin Minghiat, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Mircea Rusu, Cristian Buică, Marius Bațu, Vali Șerban, Maria Gheorghiu, George Nicolescu, Ionuț Mangu, Ciprian Diaconu, Teo Boar, Vladi Cnejevici, Romeo Mocanu, Eugen Avram, Emeric Imre, Florentin

Budea, Jul Baldovin, Adrian Bezna, Ovidiu Mihăilescu, Vasile Mardare, Mircea Bodolan, Vasile Gondoci, George Popovici, Paul Adrian Tihan, Andrei Păunescu, Ștefan Gheraksiev, Nely Kalaceva, Rosen Paskulov, Yavor Despotov, Stanislav  Draganov, Lilly Drumeva (Bulgaria), Liza Chase (Germania), Yvonne Meijer (Olanda), Angela Miloradovici (Serbia). Se aşteraptă şi alte confirmări. Cea de-a XX-a ediţie este organizată de Primăria şi Consiliul Local Calafat, Casa de Cultură şi Asociaţia „Proiect pentru o Lume a Oamenilor Mai Buni” (APLOMB) Calafat, cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR).

Parteneri media: TVR Craiova, Digi24 Craiova, Radio România Oltenia Craiova, ”Cuvântul Libertății”, TVR3, RTV Vojvodina, Radio Vidin.

DEBUT

15202590_1878191459080845_213727861872354490_n

Toderishena Anastasiia, o tânără de origine română din Cernăuţi, studentă, actualmente, în Suceava a început să scrie poezii de un an de zile. Ocazie cu care a participat la Concursul Naţional de poezie ucrainean “Leleka” (Barza). Două din poeziile sale le puteti citi mai jos:

 

 

 

vei înţelege

despre ce-ţi spun

este o atât de mare

răspundere

şi principalu’

că nu pentru tine ci pentru ăla al doilea

e de miliarde de ori mai greu

 

mărul interzis

e mai dulce

de ce este atât de încâlcit

 

m-am săturat

să imitez

lasă-mă să mor

pa

 

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

dezgoleste-mă uşor

nu

nu de haină

reuşeşti

să regăseşti

slăbiciunile mele învârtoşate

tu mahmureal-mea

dezbracă-mi sufletul sfios

fii blând dar nepoliticos

scoate tot ce-i de prisos

din adâncimile mele

şi

lasă-te orbit de lumină internii

nudităţi

hey