În atelier — olar, în grădină — cultivator de usturoi

După părerea mea, hliboceanul Eugen Ungurean poate fi considerat cu adevărat meșter al artei populare, în același rând cu lucrătorii de pe tărâmul culturii, a căror Zi națională a fost marcată pe 9 noiembrie.
Atracția pentru creație, devenită în timp pasiune, Eugen a simțit-o încă în copilărie, moștenind-o, probabil de la ai săi din Sinăuți, satul său natal.
La început bunicul lui, care era preot și pictor, îi dirija mâna în care ținea pensula pentru a picta cu rafinament și acuratețe icoane cu chipuri de sfinți. Mai apoi un unchi a observat la el încă un talent, acela de a făuri din lut ulcioare, oale și căni,
parte indispensabilă a traiului rustic. Această pasiune, încurajată de Ion al lui Dumitru Damaschin, a devenit îndeletnicirea lui îndrăgită atunci când cu peste patruzeci de ani în urmă s-a mutat la Hliboca. De-o vorbă, în prezent el este singurul în orășelul nostru, ca și în întreg fostul raion Hliboca, care nu s-a lăsat de olărit, deși e pensionar deja. Iar lucrările sale fac din când în când obiectul unor expoziții din Cernăuți și Kiev, în special în preajma zilelor de sărbătoare.
— Problema cea mai mare, spune Eugen Ungurean, e să găsești un lut bun, care să nu conțină calcar, deoarece la ardere(pentru asta am făcut rost de un cuptor electric anumit), cauzează crăpături în obiectul finit.
Dintre ulcioarele făcute de meșter se remarcă cele smălțuite și ornamentate. Dar interlocutorul meu m-a uimit cu încă un fapt interesant: în afară de olărit cultivă pe opt ari de grădină împreună cu nevastă-sa… usturoi. În cazul acesta se manifestă, de bună seamă, genele de adevărat om de la țară, pentru care pământul e cel care îl și hrănește.
Vasili GHEINIȘ
Foto Petro Mitraniuc

Post Author: Lupu Clement

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 5 =