Parlamentarii au adoptat legea privind învățământul mediu în Ucraina

La ședința din 16 ianuarie Rada Supremă a Ucrainei a adoptat în ansamblu Legea ”Cu privire la învățământul mediu”. Ea a fost susținută cu 327 de voturi ale deputaților, transmite Ukrinform.
Legea reglementează chestiunea asigurării accesului egal al copiilor la învățământul mediu general, în deosebi a persoanelor cu necesități deosebire. Legea confirmă faptul că limba de învățământ este cea de stat, de asemenea ea reglementează chestiunea învățământului în limbile popoarelor băștinașe și minorităților naționale. Printre altele, legea adoptată confirmă atestarea de stat la fiecare nivel al învățământului mediu general la limba de stat, matematică și la alte obiecte, determinate de organul central al puterii executive în domeniul învățământului și științei, în afară de cazurile prevăzute de legislație.
De asemenea, se introduce noțiunea de audit instituțional al instituțiilor de învățământ mediu, certificarea profesorilor. Rămâne și în continuare procedura de atestare a cadrelor pedagogice. Candidații la posturile de conducere ai instituțiilor de învățământ mediu vor fi aleși prin concurs. (V.K)
Sursa – „Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Post Author: Lupu Clement

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 3 =