USAMVB Timișoara construiește o instalație de  biogaz și un sistem fotovoltaic

În data de 27 mai 2022, în Sala de Conferințe a USAMVB Timișoara a avut loc  lansarea proiectului RES and Circular Economy Applied in an Academic Community as an Example for Smart Sustainable Development (Acronym: RES-CIRCULAR), și tot odată un workshop pe această temă. Prezentarea generală a proiectului RES-CIRCULAR a fost făcută de lector dr. habil. Teodor Vintilă, coordonatorul echipei de proiect în prezența membrilor echipei, a consultanților și colaboratorilor. Discuțiile au avut ca temă problemele cu care se confruntă societatea noastră în zilele de azi și anume – energia. „Având în vederea că este o societate în schimbare, un subiect foarte important pe ordinea de zi este energia. Unde am depus un proiect în 2019, înainte de venirea problemelor cu care ne confruntăm noi astăzi, proiect care a fost probat. Putem să facem un astfel de proiect de invetiții prin producerea de energie regenerabilă și încercăm să vedem care sunt problemele, care sunt provocările și cum se poate replica un astfel de proiect în alte medii, în alte comunități etc. În proiect este vorba despre a da un exemplu dezvoltare sustenabilă pentru societate prin punerea în practică a unei instalații de fotovoltaice de 150 Kwp și o instalație de biogaz de 80-100 kWe. Prin punerea în aplicație a celor două instalații nu dorim să devenim noi un model de afacere,  de a produce energie ci de a acoperi consumul nostru ca și comunitate și un astfel de exemplu să poată fi replicat în alte comunități. O comunitate rurală, în industrie, ferme agricole etc. care pot lua astfel de exemple să-și acopere consumul propriu nu neapărat să devină un producător și vânzător de energie. Prin acest sistem de energie putem acoperi acele goluri din sistemul energetic național. Odată cu implementarea proiectului, amprenta de carbon a campusului va fi redusă prin valorificarea resurselor regenerabile locale disponibile și prin transformarea acestor resurse în energie electrică și termică și utilizarea energiei pentru autoconsum în campusul universitar”, a specificat lector dr. habil. Teodor Vintilă – coordonatorul acestui proiect.

 

Prezent la acest eveniment, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Timișoara, prof. univ. Alin Cosmin Popescu a menționat că prin acest proiect: „au posibilitatea să-l vadă oameni de afaceri, fermieri etc iar noi venim cu ceea ce înseamnă consultanță, know-how până la cheie. Asta ne dorim într-o formă practică. Vrem ca oamenii noștri din universitate să arate ceea ce știu, vrem ca oamenii noști din universitate să fie plătiți pe măsura efortului depus și vrem să fie implicați cât mai mulți colegi din universitate, din zona socio-economică, din zona instituțiilor unde suntem foarte deschiși la colaborări. Pentru universitate acest proiect este viitorul în ceea ce privește consumul de curent. Posibil să ajungem la un procent de 20-25%  din cee ace reprezintă consumul de energie în cadrul universității”.  Deoarece proiectul poate fi replicat în scenarii similare, de exemplu pentru a dezvolta un model de ferme auto-sustenabile, proiectul va fi un model pilot de afaceri ecologice pentru un mediu mai curat în România.

Site proiect: Res-Circular (biocombustibil-tm.ro)

Clement Lupu

InfoCentru – USAMVB Timișoara

Premieră pentru vestul țării la USAMVB Timișoara în domeniul energiei verzi

Vineri, 27 mai 2022, între orele 1000-1200, în Sala de Conferințe a USAMVB Timișoara se va desfășura lansarea proiectului RES and Circular Economy Applied in an Academic Community as an Example for Smart Sustainable Development (Acronym: RES-CIRCULAR), cod proiect 2020/554215 și tot odată un workshop pe această temă. În cadrul programului Mecanisme financiare SEE și Norvegia, 2014‐2021, “Program pentru energie în România”, Apel de proiecte ‐ Apel 3: “Capacitate crescută pentru furnizarea energiei regenerabile” – Alte surse de energie regenerabilă (SRE), a fost acceptat pentru finanțare proiectul ”RES and Circular Economy Applied in an Academic Community as an Example for Smart Sustainable Development”, cu un buget total de 1 122 514 Euro. Autoritatea contractantă și unic partener este Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului ”Regele Mihai I al României” din Timișoara.

Obiectivul proiectului este dezvoltarea unui sistem de cogenerare energie electrică și termică din surse regenerabile. În campusul universitar va fi instalată o instalație de biogaz de 80-100 kWe plus un sistem fotovoltaic de 150 kWp. Universitatea dezvoltă acest proiect demonstrativ pentru comunitatea locală, fermieri, dar mai ales pentru educare-formare profesională, ca experiență practică în dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă și bioeconomie circulară. Odată cu implementarea proiectului, amprenta de carbon a campusului va fi redusă prin valorificarea resurselor regenerabile locale disponibile și prin transformarea acestor resurse în energie electrică și termică și utilizarea energiei pentru autoconsum în campusul universitar. Capacitatea totală de producția a energiei electrice a sistemului este previzionată la cca 825 MWh/an, care poate acoperi cca 40% din consumul total de electricitate de cca 1848 MWh/an a campusului USAMVBT. Producția de energie verde va înlocui energia pe bază de combustibili fosili și va atenua emisiile de metan. Economiile totale de emisii de CO2 echivalente sunt de 2400 de tone pe an.

Deoarece proiectul poate fi replicat în scenarii similare, de exemplu pentru a dezvolta un model de ferme auto-sustenabile, proiectul va fi un model pilot de afaceri ecologice pentru un mediu mai curat în România. Discursul de deschidere despre importanța proiectului RES-CIRCULAR în strategia de dezvoltare a USAMVB „Regele Mihai I al României”  îl susține rectorul universității Prof. Dr. Cosmin Alin Popescu. Prezentarea generală a proiectului RES-CIRCULAR, a membrilor echipei, a consultanților și colaboratorilor va fi prezentată de lector dr. habil. Teodor Vintilă, coordonatorul echipei de proiect. Dr. chem.eng. Marco Di Stanislao, prezintă fezabilitatea proiectului RES-CIRCULAR și a proiectelor energetice în general în realitatea contextului sectorului energetic. O altă temă din cadrul acestui proiect este – Integrarea tehnologiilor biocombustibililor și biogazului în bioeconomia circulară pentru un mediu curat.

InfoCentru

Departamentul de Imagine și Promovare – USAMVBT

ABA Banat mai aproape de refacerea nodului hidrotehnic Sânmihaiu Român

NH Sanmihaiu Roman (1)

Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) s-a intâlnit cu Biroul Regional de Cooperare Transfrontaliera şi omologul din Serbia pentru verificarea finală a documentelor ce stau la baza precontractării fondurilor pentru proiectul „Repararea infrastructurii de navigație pe canalul Bega”. Acest proiect cu impact transfrontalier a cărui lider de proiect este Administraţia Bazinală de Apă Banat,  în parteneriat cu Consiliul Judeţean Timiş şi Secretariatul Provincial pentru Cooperare Interregională și Administrație Regională – partener proiect (Serbia) şi  VDP Vode Vojvodine – partener proiect (Serbia), a primit aviz pozitiv pentru eligibilitatea finanţării nerambursabile din fondurile programului IPA (Interreg Cooperare Transfrontalieră România – Serbia).  Proiectul are o valoare totală de 13.877.987 euro (TVA inclus), din care  părţii române îi revine 6.929.795 euro, restul fiind accesat de către partenerii din Serbia. Atât partea română cât şi cea sârbă şi-au propus să dezvolte prin acest parteneriat reabilitarea  Canalului Bega, care va redeveni astfel navigabil, aşa cum era el cunoscut înainte de 1958, când navigatia pe canal în sectorul românesc a fost inchisă. In cadrul acestui proiect strategic de navigabilitate, se impune si existenta unui acord guvernamental interstatal privind deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei româno-sârbe,  naval, pe Canalul Bega dar si terestru, incluzând şi pista de cicloturism. Acordul este semnat deja de Ministerul Afacerilor Externe, şi depus spre avizare la  Ministerul Afacerilor Interne , urmând ca apoi să fie înaintat autorităţilor sârbe. La această întâlnire au participat şi câte un observator expert din partea Autorităţii de Management, a celor două ţări. Deoarece, pe sectorul românesc, unul din obiectivele cele mai asteptate a fi finalizate ale proiectului  este refacerea nodului hidrotehnic Sânmihaiu Român, a fost efectuată  şi o vizită pe teren la acest obiectiv. Aceiasi verificare a documentelor a avut loc şi la partenerii sârbi.

Administratia Bazinală de Apă  Banat

Compartiment  Relaţii cu Presa

 

Sorina NEAGA