ZIUA REGALITĂȚII LA USAMVB TIMIȘOARA

În data de 19 mai 2022, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului  „Regele Mihai I al Romaniei” din Timisoara organizează un complex de evenimente dedicate Zilei Regalității, invitați de onoare fiind Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și Principele Radu. În cadrul acestor manifestări care vor debuta începând cu orele 14,00, în Aula Magna a USAMVB vor avea loc alocuțiuni despre contribuția Regelui Mihai I al României în procesul de învățământ superior agrar prin promulgarea la 30 iulie 1945 a Legii 617 pentru înființarea Facultății de Agronomie, în cadrul Politehnicii din Timișoara (Monitorul Oficial, 1 august 1945). După momentul oficial din Aula Magna, urmează prezentarea echipei de rugby SCM-USAMVB Timișoara campioană națională, iar la final va avea loc o ediție de cros.

În dezvoltarea sa, universitatea a parcurs un drum relativ lung și nu întotdeauna usor, trecând prin numeroase etape dintre care le amintim pe cele mai importante: în perioada Dictatului de la Viena, la Timisoara a functionat timp de 5 ani Facultatea de Agronomie de la Cluj (care, dupa Legea învatamântului din 1938, a fost subordonata Scolii Politehnice timisorene); aparitia Legii Reformei agrare nr. 187/1945 a constituit un act normativ de referinta, punând bazele patrimoniale ale sistemului de agricultura care se va practica în România în perioada 1949 – 1989;  reforma” agrară din 1948 a însemnat, de fapt, sovietizarea agriculturii românesti, fapt care a modificat fundamental și obiectivele învatamântului agronomic; între anii 1962-1976, sub conducerea rectorului prof. dr. Iulian Dracea, s-a produs schimbarea substanțiala a învatamântului agronomic timisorean. Campusul universitar a fost conceput ca un complex de clădiri care să reunească, pe același teren, spații de învatamânt, laboratoare pentru cercetare științifică, utilități pentru activitatea de microproducție, spații cu destinație socială precum cămine și cantină, terenuri sportive și pentru activități recreative etc. După construirea sa, a devenit unul dintre cele mai moderne campusuri universitare din Europa, în perioada respectivă. După decembrie 1989, au devenit necesare schimbarea conceptiei cu privire la locul și rolul specialistului în sistemul agroalimentar și redefinirea pieței muncii specialistului agricol. Prin Ordinul Ministrului Învățământului și Stiintei nr. 4894 din 22.03.1991, denumirea instituției s-a schimbat în Universitatea de Științe Agricole a Banatului Timișoara (USAMVBT), iar în 1995, prin Hotarârea Guvernului României nr.568, în Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara (USAMVBT). Între anii 1990 – 2004, universitatea a înregistrat un reviriment puternic. în această perioadă s-au reamenajat și modernizat majoritatea spațiilor de învățământ, căminele studențesti și cantina, care au dobândit standarde europene. A fost demarată construcția noilor spații de învățământ pentru Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare și Facultatea de Management Agricol. În toamna anului 2004, cu prilejul deschiderii noului an de învatamânt universitar, această nouă construcție a fost dată în folosință partțial. În prezent, această construcție este folosită în totalitate.  În anul universitar 2021/2022, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara studiază un numãr de 6143 tineri, din care: 4590 – ciclul studii universitare de licență; 1348 – ciclul studii universitare de masterat; 205 – ciclul studii universitare de doctorat.

 

 

Post Author: Lupu Clement

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × 5 =