CĂRȚI PENTRU COPII, DONATE BIBLIOTECII „MIRCEA LUTIC”

Încă e proaspătă în memorie inaugurarea Bibliotecii „Mircea Lutic” la școala generală de gradele I-III din Iordănești. Tot atunci, la eveniment au participat și vechii prieteni ai nord-bucovinenilor și în special ai iordăneștenilor, mesagerii Țării Dornelor, Paraschiva și Ioan Abutnăriței. În cadrul solemnităților s-a vorbit și despre vechea problemă — lipsa de cărți pentru copii. Cu povești ilustrate și tipărite calitativ! Să fie atrăgătoare! Aceasta îi poate îndemna pe cei micuți s-o răsfoiască, s-o citească, s-o cunoască în limba română. Și, sincer să fiu, am vorbit despre aceasta de zeci de ori.
Și iată că de data aceasta nu a fost în zadar! Zilele trecute domnul colonel (r) Ioan Abutnăriței a venit la Iordănești cu un colet de carte pentru cei mai mici cititori. A adus cărți excepționale, cu povești nemuritoare românești și din literatura universală. Cât au dovedit să colecteze în trei săptămâni.
Cărțile au fost înmânate directorului școlii Vasile Ioneț și șefei bibliotecii „Mircea Lutic” Ana-Maria Malaicu, din partea cărora mesagerul Țării Dornelor a primit alese mulțumiri cu rugămintea de a transmite cele mai bune gânduri celora care l-au ajutat să le colecteze. (N.Ș.)

Post Author: Lupu Clement

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − 4 =