SINDROMUL BROAȘTEI CLOCOTITE

Mirajul unui blocaj personal, or problema umbrei din spatele unui bec încins

Eu fac ceea ce-mi place și mă conving că pot.
Asta mă face infinit creativ, fericit și în armonie cu mine

Imprevizibilitatea absolută a problemelor cu care se confruntă tinerii reprezintă, din start, nucleul argumentului meu în ceea ce privește manifestul de rol și cauză în viața de zi cu zi.
Am dat, dragă cititor, dau și voi da tot ca în suflet să păstrez fertil acest platou al veșnicei tinereți, întru a fi așa. Or ne rezumăm la un prezent altfel, dacă încercăm să schimbăm lentilele vizorului asupra generațiilor noi care apar. Reducerea mea în expunerea situațională reflectă ideea shakespeariană, ”a fi sau a nu fi”, de la englezescul ”to be or not to be”, din actul III al piesei Hamlet. Aceasta fiind întrebarea exclamativă, a trecut într-o caracteristică definitorie a modului de a fi și a acționa în rândul tinerilor, lucru nu neapărat observat doar în Republica moldova, dar la scară extinsă. Da, noi excelăm la capitolul alterării identitare a vârstelor, ca rol și importanță într-un stat, care de la tribune, este numit ”de drept”. Stat care se face vinovat de modelările vizionare prin prisma unui sistem educațional de formare, îmbătrânit metodic și ca şi conținut.
Am pășit cu stângul într-o lume ce aparține unui mileniu al vitezelor, ale cărei principii de fizică mecanică nu le-am învățat, principii ce ne pot propulsa, menține, ori arunca pe acostamentul competiției.
Lumea în care trăim aparține schimbărilor rapide, cu provocări fără precedent și imposibilități de a anticipa transpunerea acestora în complexitatea viitorului. Începând cu primii ani ai sec. XXI, secol al tehnologiilor revoluționare, entitățile comerciale de stat, cât și private spun că au nevoie continuă de tineri activi care să gândească altfel, mai extins, mai creativ, să posede o comunicare eficientă crescută și să manifeste potențial de conlucrare în echipă, tineri care să fie pe deplin flexibili și adaptabili oricărei situații imprevizibile. Urmare a portofoliului practicilor mele, adunate din diverse domenii, acei oameni care caută asemenea tineri spun că în acest prezent nu-i mai găsești ușor.
Conștientizând problema de substrat, deduc lejer o opțiune punctuală a caracteristicilor vulnerabile a tendințelor tinerii generații din Republica Moldova.
În expunere subiectivă, acestea sunt:
– Focalizarea toxică indusă;
– Acțiunile pe premisele ”tabulei rasa” și pe ceea ce pot duce eu;
– Creativitatea, ca element de poziționare a gândirii ”în boxă”, ”în afara boxei”, or în ”zona de conștientizare că boxa nu există”;
– Dizabilitatea sistemului de educație, neadaptat cerințelor de piață a muncii. Motiv de deznădejde și cedare, or plecare de-acasă.

FOCALIZAREA TOXICĂ INDUSĂ

Am un prieten, pe care-l voi numi, în acest text, Cutărescu. Acesta lucrează, la fel ca mine, într-o televiziune. Cutărescu este un fumător foarte activ, cu regret. Zic așa pentru că adevăratul mare regret este că și eu fumez. Doar că eu am siguranța tăriei lăuntrice că voi renunța atunci când voi decide asta.
Deci, acest prieten fumează cam câte 2 pachete de țigări, zilnic. Recent, a început să simtă dureri acute în spate. Plămânii, ținând cont de faptul că durerile de plămâni niciodată nu se vor manifesta în zona pieptului. Astfel, acesta a plecat la medic pentru o consultație. Medicul, după examinare, a dedus fără mari greutăți, că are probleme la plămâni și a mai spus, că pe lângă multiplii factori, fumatul este deosebit de periculos și poate duce la cancer pulmonar. Cutărescu a ripostat, cu replică și solicitare de soluții alternative, căci fumatul nu-l poate lăsa, invocând că lucrează în televiziune și are nevoie de țigări pentru a se detașa de munca în redacție. În această situație, medicul i-a sugerat să treacă la țigări electronice sau la IQOS, pe motiv că după o perioadă, va înceta să le mai fumeze și probabil va renunța definitiv la fumat. Cutărescu i-a răspuns că la această chestiune s-a gândit și el anterior, doar că IQOS, or țigările electronice i-ar putea provoca serioase probleme la dinți. Spre mirarea lui, medicul i-a replicat, tranșant, că nu a venit la el din cauza problemelor dentare, interesându-l doar problemele ce se refereau la plămâni. Fiind în acest sens un exemplu clar de focalizare toxică, acest specialist ”de sistem”, într-o abordare perspectiv holistică, ar fi consimțit că problema lui Cutărescu are la bază un cumul extins de factori, inclusiv fumatul care trebuie combătut. Dar, în scopul de a rezolva o problemă, indiferent de gradualitatea ei, nu poate fi rezolvată prin generarea alteia.
Acest flagel al focalizării toxice o observăm de-a lungul anilor în Republica Moldova, în tendințele politice de reformă educațională, care pliază pe varii elemente ale sistemului, ignorând sistemul ca întreg și în particular. Nu știu câți dintre voi au dormit în preocupare cu întrebarea: ”De ce disciplinelor din ierarhia de sus se acordă mai multă importanță? Sau de cine și pentru ce există această ierarhie de organizare a obiectelor de studiu, trăind într-o lume fluctuativă aplicabilități cunoștințelor dobândite?”
Această abordare interogativă se justifică rapid cum ridicăm frunțile asupra sistemului parantezat, înțelegând că răspunsul e în natura și interesul economic și politic. Observăm descurajarea generațiilor întregi de tineri, chiar de către dascălii lor, din implicarea în artă, pe motiv că perspectivele lor de a se angaja ulterior sunt extrem de limitate. Problema nu este în faptul de a face artă, de a dispune de discipline artistice pentru îmbrățișarea unei profesii în domeniul acesta, dar în antrenarea tinerilor în exerciții artistice cu scop de a deschide ființa creativă din ei, de a o exprima ca aplicabilitate în celelalte domenii, care în timp, fără aceste abilități de ”soft skills”, se transformă în sisteme de lemn.
Aceste abordări sfătoase, care, începând de la părinți, continuând cu profesorii, înbolnăvesc capacitatea de orientare a tinerilor în viața unui secol care nu le aparține lor, ci tinerilor. Aceste sfaturi, probabil bune, au fost specifice perioadelor în care cei care azi, ca vârstă, nu se mai pot numi tineri, dar nicidcum în vremurile de azi, fiind identificate ca profund eronate. La cele spuse, important e să conștientizăm că această abordare a hrănit modul nostru de a gândi mai bine de 300 de ani. Dacă anterior, sau până azi, pilonii educației convenționale erau considerați industrializarea și academismul, păi e timpul să fundamentăm și un al treilea, cunoașterea expresivă a părților ”soft” personale, or ”creativizarea” tinerilor.

ACȚIUNE PE PREMISELE ”TABULEI RASA” ȘI PE CEEA CE POT DUCE EU

O zic franc și tare: ceea ce suntem, deținem și putem azi, este oglindirea noastră directă a rolului și locului în viitor. Într-o discuție cu cineva din afara hotarelor țării, prin intermediul unei intervenții live, polemizam despre rolul faptei de ieri a tinerilor, întru a crea agenda lor de mâine.
Da, totalmente de acord, doar că acest element e necesar, după mine, să fie doar un reper ce ține marja de eroare a acțiunilor realizate, nu mai mult. Pe această linie directorie, instigând și la o altă parte a monedei, care frecvent scapă. Să ne aducem aminte de discursul lui Lincoln, din decembrie 1862, la Congresul celui de-al doilea mesaj de tribună anual, pe care îl găsesc perfect contextual la ceea unde vreau să ajung.  Așadar, Abraham Lincoln și-a scris discursul cu o lună înainte de a semna Proclamația de Emancipare. Acesta cerea Congresului să privească printr-o altă perspectivă situația cu care se confruntau la perioada vizată. Oficialul a punctat tare, probabil pentru istoria ce a urmat și va urma, dar infinit important pentru percepția de mai departe a tinerilor (sigur că am folosit acest exemplu din motivul de a invoca istoria) că dogmele trecutului mai liniștit nu se mai potrivesc prezentului nostru furtunos, din motivul confruntărilor acerbe cu diverse dificultăți hrănite de interese schimbate la fiecare oră. Și din motivul că situația noastră este literalmente nouă, trebuie deci să și gândim, deci acționăm diferit. Lucru important și pentru situația tinerilor din Republicii Moldova, ce presupune întâi de toate dezrobirea noastră personală, individual de steriotipuri și ”povețe” fictive și apoi va fi loc ca să realizăm schimbarea întru a acționa și în slujba binelui nostru și acestei țări. Nu am scris în manieră pasageră cuvântul ”dezrobit”, pentru că noi, tinerii, și ulterior generațiile ce urmează, gândindu-ne și alergând după idei cărora le suntem devotați, pierdem în calitatea de a fi adevărat realizabile și relevante. Deveniți hipnotizați, ulterior robotizați și în final lemnificați de propriile idei și așteptări irealizate într-un sistem cu aceleași calificative.
Probabil, subiectiv, lăsând tratat acest text, pentru a merge mai departe e loc să ne descălțăm de ”sandalele ”PR-iste”, vândute din interes pentru o viață mai bună, fără mare drept de alegere și impunere, să ne scuturăm de toate mesajele iluzorii cu care devenim ”vaccinați” zilnic, or să ne dezvoltăm zona de paravan imun, prin cultură, artă, or comun înbuchetat, lărgirea orizonturilor de cunoaștere prin veșnică studiere.
Ținând cont de cumulul provocărilor cu care ne ciocnim în simțitul prezentului, cea mai însemnată și profundă schimbare ar fi cazul să se producă în modul în care ne concepem propriile capacități, desigur cu paralela reflectată asupra copiilor noștri, or zisa generație vie ce se produce pentru viitor. Citind lecții copiilor, de la catedră tinerilor studenți, constat cu regret și reafirm aici, că mulți sau poate majoritatea celor ce alcătuiește tânăra generație nu au nici cea mai vagă idee despre realele lor talente, vocații sau capacități.
Indiferența îi ține în levitație somnambulă. Prea mult s-a relaxat societatea noastră, prea mult ne-a influențat fenomenul globalizării, chiar și în percepție, auzind adesea considerațiunea tinerilor că nu au nici un fel de înzestrări, așteptând perioadă de plecare, de chemare făcută din afara țării de părinții acestora și dând vina tot pe ceea ce lipsește lor, pe competența de cauză a politicului din țară. Poziția mea este în acest sens că toți suntem înzestrați prin naștere cu talente dobândite genetic, doar că puțini sunt cei care sunt gata să părăsească zona de confort, să depună ceva efort și să-și dezvolte anumite abilități în mod corespunzător, unde subscriu îndemnului.
Ironia sorții oglindește unul dintre principalele motive ale irosirii de talent, de potențial ce poate duce la realizare un fapt început și anume de procesul menit să îl dezvolte, anume de educație. Fundament piramidal ce produce funcționalitatea sistemelor de mai departe, or blocajele ce țin în supravețuire prin ranchiună treptele superioare în stat, treptele manetate de deputații care vin și se autoproclamă post corupere frecventă, ca salvatori incomparabili statului, a generației tinere care poate sta la ei acasă, chiar electoral ”repatriindu-i”.
Dar dacă suprapunem câteva decenii anterioare, tragem linie în clipele prezentului și evaluăm potențialul de acțiune al acestora de mai departe, câtă coloană și rigiditate simțim în motorizarea schimbării în bine de mai departe cu implicarea ta, ca tânăr, or ca cel ce-i sunteți dascăl?

CREATIVITATEA, CA ELEMENT DE POZIȚIONARE A GÂNDIRII ”ÎN BOXĂ”, ”ÎN AFARA BOXEI”, SAU ÎN ”ZONA DE CONȘTIENTIZARE CĂ „BOXA NU EXISTĂ”

Mulți dintre noi cunoaștem istorioara cu broscuța și cratița. În primul caz, amintim broasca care a fost pusă în cratița cu apă fierbinte și care rapid a sărit din ea și de celălalt caz, când broasca a fost pusă în cratița cu apă rece, dar pe plita care a încălzit apa până la fierbere și în final a clocotit animăluțul, fără ca aceasta să dea semn de deranj.
Cât de aproape de noi, cât de caracteristic tinerilor secolului XXI, care prin indiferența manifestată frecvent devin victime clocotite a unui sistem în care trăiesc, iau parte și la care dau ripostă critică doar prin replici în chat-ul de facebook.
Ce înseamnă un tânăr ce gândește în interiorul unei boxe, aplicând metafora? Înseamnă trei nivele de educație ce coincid cu trei perioade de vârstă distincte, care sumativ aliniază pe o linie directorie ulterioară. Primul nivel coincide vârstei de șapte ani, or de educația făcută acasă.
Principala bază de cunoaștere a lumii prin prisma cunoștințelor oferite de părinți. Este etapa aranjamentelor emoționale și afective față de cele mai principale lucruri fragedei vârste. Copiii la 7 ani nu pot ști mai mult decât îi aliniază, alimentează și ajută ori orientează spre cunoaștere părinții.
Al doilea nivel este perioada școlii primare de alți 7 ani, vârstă ce se asociază cu cea mai dificilă perioadă de definire personală. Perioadă ce aliniază anumite părți ale caracterului, aranjează comportamentul în comunicarea cu alte persoane, într-un regim riguros de reguli, menținute de profesor. Tranziția acestei perioade trece în lumea dorinței primare de afirmare, de cunoaștere și determinare pentru viitor. Această a doua etapă, în prima fază, în dezvoltarea tinerilor este una încă în afara capacităților de a vedea realitățile în afara ”boxei”. Nu este o regulă, pentru că variabilitatea temperamentelor tinerilor, lasă loc și celor ce par diferiți de mici, dar care, cu regret, nu mereu sunt înțeleși și apreciați de profesori, adică, în cazul nostru, sistem, primă scânteie ce justifică un alt mod de gândire.
Deci, spre finalul perioadei a doua, tinerii care nu încetează să-și pună întrebări nu se mulțumesc cu răspunsurile lor date de mentori, tinerii, care încearcă să se implice în varii cercuri de acțiuni extracuriculare, dobândesc capacitatea de gândire ”în afara boxei”.
Pornind de la această abilitate dobândită, energetica acelor tineri se și schimbă radical odată cu creșterea potențialului lor de cunoaștere și adaptare la diverse situații. În timp, acest segment tipologic de percepție a tinerilor și înscrie cele mai multe și rapide succese, fiind frecvent solicitați și abordați în implicări personale.
De pe pozițiile gândirii ”în afara boxei”, cu altoirea de mai departe a tendinței de lărgire a orizonturilor de cunoaștere, este doar un pas către conștientizarea profundă de mai departe că ”boxa” nu există. Anume aici, privirea noastră devine superior sistemului care ne-a produs și suntem în plinătate apți de a privi lucrurile obiectiv. Nu vreau să dau o notă tinerilor din Republica Moldova la faza în care se identifică în gândirea lor, pentru că individualitatea lor și-o pot aprecia singuri, citind aceste rânduri. Suntem cei care am fost produși de sistem, trăim și facem parte din sistem, dar în obligația de mai departe este nevoie ca minim să putem gândi în afara sistemului.
Doar așa văd potentă implicarea noastră pentru a schimba lucrurile, altfel rămânem victimele hipnotizate de interese superioare nouă.

DIZABILITATEA SISTEMULUI DE EDUCAȚIE, NEADAPTAT CERINȚELOR DE PIAȚĂ A MUNCII. MOTIV DE DEZNĂDEJDE ȘI CEDARE, OR PLECARE DE-ACASĂ

Viața noastră nu este liniară și cultura tinerilor este una organică, care evoluează în mod constant prin gândurile, sentimentele și acțiunile lor, care le realizează zi de zi. În prezent, provocările de a transforma sistemul educației în ceva mai potrivit sunt strigătul secolului XXI.
În centrul acestor transformări se cere deja o abordare total diferită a rolului și potențialului tinerilor din Republica Moldova. Când vorbim despre realizarea potențialului nostru, trebuie să notăm două sensuri ale termenului. În primul rând, este nevoie să înțelegem gama și varietatea pe care le transpunem ulterior în realitate.
Educația, prin țelul ei, are un rol determinant în dezvoltarea orizonturilor de cunoaștere, a abilităților de orienate, adaptare și a instrumentarului tehnic util creșterii economice a statului.
Elocvența în acest sens revine sistemului de învățământ tradițional al Republicii Moldova, care generează de-a lungul timpului serioase probleme în toate sectoarele de pe piața forței de muncă, în toate sistemele, cu orientare și manifest la treptele superioare de control al statului.
Aceste probleme le simțim toți, de la un capăt la altul al pieței muncii, de la supracalificați, la cei fără nici o calificare. Observăm că indiferent de cine accede la putere, politicile naționale privind educația îi au în vedere pe tinerii absolvenți de facultăți. Chiar dacă practica la care cu toții suntem martori, că politicile pot să funcționeze, păi adesea absolvenții se ciocnesc cu o problemă omniprezentă lor, lipsa locurilor de muncă. Secolul XXI a venit la pachet cu multe alte părți gri și cu un fenomen al inflației crescute a specialiștilor absolviți. Creșterea numărului de absolvenți cu studii superioare a dus la o criză neașteptată în recrutarea acestora în câmpul muncii. În disperare de cauză, după studii dictate de un sistem neadaptat cerințelor de piață ale muncii, absolvenții sunt grăbiți fie să părăsească țara, unde se rezumă la munci inferioare studiilor încheiate, or în mic procent, rămân pe poziții inferioare în diferite companii din țară.
Problemele sunt foarte critice pentru cei cu studii și calificări, însă pentru cei care nu dispun de calificări sunt usturător distrugătoare. Sistemul actual de învățământ din Republica Moldova, chiar dacă produce un număr mare de tineri specialiști, acesta nu reușesc să facă față standartelor acestora. Despre acestea ne indică clar ratele înalte de abandon școlar, retragerile din sistemul de învățământ obligatoriu etc., cu implicarea unor mulți factori cunoscuți de fiecare dintre dvs. La final, îndemn să combatem prin implicările noastre mai articulate, ceea ce a spus metaforic Chris Wink: ”În modelul tradițional de educație, copiii par să fie încărcătura unor vagoane de marfă, în timp ce școala este un mare siloz. La siloz, copiii sunt umpluți ca niște saci și așezați apoi în marfare. Noi am construit rampele de lansare în care copiii sunt rachetele, iar noi nu facem decât să încercăm să găsim fitilul”.
Elementele de bază în dezvoltarea personală a tinerilor rămân a fi individualitatea și autenticitatea, de care vă îndemn să luați act.

LIVIU MORARU

Chișinău, 04.11.2019

Post Author: Lupu Clement

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine − five =