Masacrul din poiana Varnița – Fântâna Albă

A avut loc la 1 aprilie 1941, în Bucovina de Nord unde între 200-250 de români au fost uciși de către trupele sovietice când încercau să treacă granița din URSS în România. Deși, potrivit unor date, nu au fost omorâți mai mult de 48 de civili, martorii locali au povestit despre un număr de victime mult mai mare, susținând că supraviețuitorii au fost torturați, executați sau îngropați de vii în morminte. Alți supraviețuitori au fost luați pentru a fi torturați și uciși de către NKVD, poliția secretă sovietică. În 1940, România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de persoane, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiași an. Imediat ce administrația și armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roșie și NKVD au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfășurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părți ale noii granițe. În această situație mulți dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând granița în mod legal sau, dacă nu era posibil, ilegal. Conform datelor oficiale sovietice, în zona patrulată de Unitatea 97 de grăniceri sovietici, 471 de persoane au trecut granița ilegal din zonele Hliboca, Herța, Putila și Storojineț. Zona acestei unități era pe o distanță de 7.5 km la sud de Cernăuți. Din zonele mai îndepărtate, Vășcăuți, Zastavna, Noua-Suliță, Sadagura și Cernăuți-rurală, 628 de persoane au trecut granița pentru a se refugia în România. Acest fenomen a fost prezent în toate grupurile sociale și etnice din teritoriile ocupate. În primul an de ocupație sovietică, estimările ucrainene dau ca cifră un număr de peste 7.000 de refugiați în România, dar acest număr ar putea fi mult mai mare. Autoritățile sovietice au reacționat în două moduri: în primul rând au întărit patrularea granițelor, în al doilea rând au făcut liste cu familiile care aveau rude și în România și declarându-le trădători de țară și deportându-le la muncă forțată. Listele unității 97 de patrulare numărau la 1 ianuarie 1941 1.085 de persoane. Listele altor localități includeau numele a peste 1.294 de persoane (la 7 decembrie 1940). Din acest moment au început să fie considerate trădătoare de țară chiar și persoanele care erau doar bănuite că ar avea intenții să fugă în România.

Incidente premergătoare

La 19 noiembrie 1940, 40 de familii (105 persoane) din localitatea Suceveni au încercat să treacă granița noaptea la Fântâna Albă. Surprinși de patrulele sovietice, a avut loc o confruntare în care 3 au fost uciși, 2 răniți și capturați de sovietici. Restul grupului (inclusiv 5 răniți) a reușit să ajungă la Rădăuți. Drept represalii, autoritățile sovieto-ucrainene au ordonat arestarea și deportarea tuturor rudelor celor 105 de persoane în Siberia. A urmat o altă încercare de refugiere în România a peste 100 de persoane din localitățile Mahala, Ostrița, Horecea și alte câteva sate, aceștia având mai mult noroc și reușind să treacă în România.[2] Aceasta a dat încredere și altor oameni, de aceea în noaptea de 6 februarie 1941 un grup de 500 de persoane din satele Mahala, Cotul Ostriței, Buda, Șerăuți, Horecea-Urbană, Ceahor, Molodia și Ostrița a încercat să treacă în România. Oamenii au fost surprinși însă și atacați cu rafale de mitralieră din mai multe direcții. Au fost uciși foarte mulți, inclusiv organizatorii N. Merticar, N. Nica și N. Isac. 57 de persoane au reușit totuși să se refugieze în România, dar alții 44 au fost arestați și acuzați că ar fi fost membri ai unei organizații contrarevoluționare. La 14 aprilie, 1941, 12 dintre ei au fost condamnați la moarte, iar restul de 32 la 10 ani de muncă forțată și pierderea drepturilor civile pentru 5 ani. Ca și în cazurile anterioare, toate rudele lor au fost considerate trădători de țară, arestate și deportate în Siberia.

Desfășurarea masacrului
La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au tras în plin  cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.  După masacru răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul.
Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.

2019 – Poiana Varnița, satul Fântâna Albă, raionul Hliboca fost Adâncata, regiunea Cernăuți

Şi în acest an la 1 aprilie 2019, la 78 de ani de a măcelul din 1941, la iniţiativa lui Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, au fost depuse flori și lumânări la prima cruce  realizată în anul 1991 de către Dumitru Covalciuc, pe una dintre fostele gropi comune de către membrii societății și invitați, iar la final a fost ținut un minut de reculegere.  Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, a evocat momente din timpul primelor şi celor aproape trei decenii de pelerinaje de comemorare a martirilor masacraţi la Fântâna Albă, organizate anual de asociaţia pe care o conduce la locul odioasei tragedii. Pedagogul Octavian Voronca, Ion Buciu, preşedintele Societăţii „Pro Rădăuţi”, Ştefan Broască, vicepreşedintele Societăţii „Aron Pumnul”, Vasile Rauţ, vicepreşedinte al societăţii „Golgota”, ex-primarul Mihai Frunză din Rădăuţi, fostul parlamentar Ion Popescu, redactorului-şef al ziarului „Zorile Bucovinei” Nicolae Toma, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, au revigorat momente dramatice din ziua de 1 aprilie 1941, când câteva sute de români fără vină au fost împuşcaţi cu sânge rece de grănicerii sovietici şi îngropaţi de viu în câteva gropi comune în poiana Varniţei, conştientizând că ziua de 1 aprilie ar trebui să fie mai mult o zi a tăcerii. Din păcate, se vorbeşte mai mult ca de obicei, ţinem prea multe discursuri, pe când ar trebui doar să-i pomenim pe acei care au sfârşit tragic aici, că acest altar jertfelnic ar trebui să devină Katyn-ul neamului românesc, să fie făcut cunoscut în toată lumea, ca această tradiţie a „Golgotei” să fie păstrată şi perpetuată mai ales de generaţia tânără.

De la orele 13,00, la câțiva pași de groapa comună se află Complexul Memorial unde un sobor de preoţi din cele trei protopopiate – Hliboca, Storojineţ, Noua Suliţă – în frunte cu IPS Melchisedec Velnic, stareţul voievodalei Mănăstiri Putna, protopopul de Hliboca Ion Gorda, protopopul de Storojineţ Vasile Covalciuc, protopopul de Noua Suliţă Gheorghe Moroz, au înălţat  cântări religioase împreună cu corul de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Voloca, dirijaţi de maestrul Ion Bodnar. N-au lipsit nici în acest an de la parastasul de pomenire al martirilor împuşcaţi la Fântâna Albă nici patriotul Ionică Semeniuc din Hruţăuţii Volocii, soţii Ioan şi Paraschiva Abutnăriţei din Vatra Dornei, Nicolae Şapcă, vicepreşedintele Societăţii „Mihai Eminescu”, Mircea Socolovschi cu nepotul Mihai din Pătrăuţii de Sus, Dumitru Macreniuc, Gheorghe Macreniuc cu fiul Ion din Crasna, profesorul Ion Sucevan din Suceveni, profesoarele Elena Calancea şi Victoria Costinean, Silvian Boico şi Ion Creţu, şeful Direcţiei raionale Hliboca a Fondului de Pensii, membri ai Corului „Dragoş Vodă”, împreună cu dirijorul Dumitru Caulea şi viorista Svetlana Demianic, conducătoarea Ansamblului „Fetele din Bucovina”, Lilia Govornean, preşedinta Asociaţiei cadrelor didactice de etnie română din Ucraina, primarul Valentin Hlopina şi Gheorghe Poclitar, directorul ŞM Voloca etc. Martirii au avut o singură vină – dorinţa de a se manifesta liberi în credinţă, cultură, spiritualitate, în ceea ce aveau mai sfânt, această dragoste de Ţară purtând pecetea veşniciei, fapt accentuat în predica sa după slujba de pomenire de către ÎPS Melchisedec Velnic „şi nimeni nu ne poate interzice credinţa în Dumnezeu, în neamul nostru”.

Un pios mesaj, cu inima alături de durerile românilor înstrăinaţi au fost şi diplomaţii de la Consulatul General al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, ministrul consilier Ionel Ivan, europarlamentarul Cătălin Ivan, reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi raionale, Ion Muntean, preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, deputatul poporului Grigore Timiş, etc. Pelerinajul anual  a fost săvârşit din nou cu elevii de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu, profesorul de geografie Ion Tovarniţchi, fluturând sus flamura Tricolorului. Vin în fiecare an, pe jos, 25 de kilometri, până în Poiana Varniţa, păşind pe urmele însângerate ale consătenilor împuşcaţi la Fântâna Albă. Pelerinajul anual e o emoţionantă lecţie de istorie, care lipseşte în manualele şcolare, şi pentru studenţii de la Universitatea Cernăuţeană, prezenţi la eveniment cu prof.univ. Veronica Hriţcu, pentru elevii din Suceveni şi Băhrineşti, Pătrăuţii de Jos, Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, un demn exemplu de cinstire a înaintaşilor ce ar trebui urmat şi de alţi profesori şi şcolari, ca tinerii să cunoască tragedia de la Fântâna Albă şi să nu uite despre această zi neagră din istoria Bucovinei.

Post Author: Lupu Clement

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − 9 =