POEZII DE BOGDANA DEMIR

Adu-ți aminte de tine, făcându-ți bine!

 

Pentru cei dragi te-ai uitat,

În vânturile nepăsarii lor ai intrat,

Sufletul ți l-ai lăsat din dragoste

Pe ale lor mâini și ale lor interese!

Tu le arăți lumina sfântă,

 Cei dragi mai rău te judecă,

Râd de tine ca de clown nevinovat,

 În picioare sufletul ți l-au călcat!

Le duci cât poți crucea lor,

 Dar ei nu simt nici gram cât de dor,

 Vorbele, atitudinile sfidătoare,

 Parcă le-ar fi inima ta, servitoare!

 Mai rău ca lipitorile sunt,

Sorb din tine blândețea mult,

Să le fie numai lor bine,

 N-au treabă niciun pic de tine!

 Lacrimi ai în suflet, pe față,

 Însă nu ți le văd vreodată,

Ba își plâng mai mult de milă,

Nu simt inima câte îndură!

Te minți mereu că de mâine,

Ai să te gândești doar la tine,

 Dragostea din tine, îngerească,

Nu poate să îi părăsească!

Totuși sufletule drag, minune,

 Gândește-te mai mult la tine,

 Că și mai greu de ți-ar fi,

Tot avea ceva să-ți zică!

Și eu am făcut la fel ca tine,

M-am trezit, văzând că nu-i bine,

 Mi-au condus destul viața,

 Mi-au tăiat mult speranța!

Hai curaj, să ne dăm bine,

 Să ne amintim de noi!

 Hai curaj, să facem schimbarea,

Avem multă nevoie de ea!!

 Bogdana DEMIR

 

Te-aș îmbrăca

Te-aș îmbrăca în stele,

Strălucești mai mult decât ele;

Lumina ta e plină de îngerași,

 Doamne cât bine-mi faci!!

Te-aș îmbrăca în poezii,

Dar ești cântecul iubirii,

 Ce-l aude sufletul meu,

 M-ajută să trec de greu!

Te-aș îmbrăca în zâmbete,

 Zâmbești cu senin de puritate;

 Zâmbetul tău în mine

Este la fel de sfânt ca o rugăciune!

Te-aș îmbrăca în imn de slavă,

Prin tine orice inimă bolnavă

De neiubire, de rătăcire

Se-ndreaptă la credință și iubire!

 Tu ești trup parcă din biblie făcut,

Mă îndrepți așa de mult,

Mă aduni din haosul lumesc,

 Cu Dumnezeu-n suflet să trăiesc!

Te-aș îmbrăca în univers,

Și-aș scrie pe el: ,,Te iubesc!”

Tu ești universul iubirii,

Îmi înflorești sufletul cu florile fericirii!

 

Altă dimensiune

 Gândurile în centrifuga temerilor,

Zvârcoleau hapsâne în umbra unui zâmbet,

 Încât mi-au închis sufletul în temnița lor.

Lanțurile lor viscoleau aripile sufletului,

Tornade din deznădejde cădeau în mine,

 Îngenunchindu-mi rugăciunile înlăcrimate.

 Mi s-ar fi jertfit poeziile să fiu bine,

 Dar dragostea mea pentru ele, nu le-a lăsat.

Într-o zi în lumina unei cărți sfinte,

 Au coborât din cer, duhuri

 Și mi-au eliberat sufletul în altă dimensiune!

Acum teama este o creație prostească-a minții,

Nu stăpâna mea!

 Tot acum grijile sunt pace,

Am învățat, să-l las pe Dumnezeu,

Să-mi arate calea și îngerii!

 

Când te știi sufletule, iubit

Când te știi sufletule, iubit

Parcă paradisul l-ai dobândit,

 Te simți infinit de fericire,

 În ai îngerilor strălucire!!

 Ochii ți se fac, copii-nstelați,

Se simt de privirile iubirii-răsfățați,

 Genele devin crăiese gingașe,

 Prin emoții dansează cu grație!

Buzele-ți sunt suave renașteri,

La săruturi cu gust de primăveri,

Te îmbâie la candoarea iubirii,

 Emanând parfumul seninului.

 Sufletul ești dezrobit de neliniște,

 Zbori tandru prin simțire,

 Simți că, singurătatea se topește,

Viața ți se întinerește!

 Când te știi sufletule, iubit,

Simți că, drumul vieții, împietrit,

 Plin de ocolișuri și de himere,

 Ți se face, flori cu aripi de plăcere!

Când te știi sufletule, iubit

Simți că, nu ești un nimic,

 Ești și tu un suflet mirobolant,

De iubire colosală debordant!

Autor: Bogdana DEMIR – poet

Post Author: Lupu Clement

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 + 10 =