12 noiembrie 1884 – Timișoara, primul oraș iluminat din Europa

133 de ani de la prima iluminare electrică a străzilor din Europa și a doua din lume după New York. Data de 12 noiembrie 1884 a rămas în istoria Timișoarei și a Europei printr-un eveniment care avea să schimbe radical evoluția urbană ulterioară, și anume iluminarea electrică a străzilor. Astfel, Timișoara, orașul din vestul țării […]

Disensiunile dintre B.O.R. și B.O.S. continuă

Bojan Aleksandrović sau Boian Alexandru este un preot român ortodox din estul Serbiei (Timoc), paroh de Malainița și Remesiana, precum și protopop al Protopiatului Dacia Ripensis (fiind hirotonit de episcopul român Daniil de la Vârșeț) cu sediul la Negotin. S-a născut în 1977 la Negotin, unde și-a petrecut copilăria. Ambii săi părinți sunt români timoceni […]

Comisia hidrotehnică româno-sârbă a controlat obiectivele hidrotehnice şi cursurile de apă din zona Banatului

În perioada 9-11 octombrie 2017, în spaţiul hidrografic Banat s-au desfăşurat  verificările de toamnă româno-sârbe pe teritoriul românesc,  odată cu cea de-a XXXVII-a întâlnire a Subcomisiei pentru apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor din cadrul Comisiei hidrotehnice româno-sârbe. Conform Regulamentului comun de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe cursurile de apă, a obiectivelor hidrotehnice care formează […]

Festivalul Baroc Timișoara – 2017

Ne face o deosebită plăcere să vă prezentăm programul celei de-a VI-a ediții a Festivalului Baroc Timișoara. 18 octombrie / ora 20.00 / Domul Romano-Catolic – Concert in memoriam Maria Theresia, dirijor Maestrul Walter Kindl 19 octombrie/ ora 20.00 / Biserica Sfânta Ecaterina – Concert susținut de ansamblul Radio Antiqua – „A master unveiled: G.B. […]