Temperatura în Timișoara: 3°

DSC_3708

În frumosul ținut al Maramureșului din partea dreaptă a Tisei, în localitatea Apșa de Jos, trăiește nu numai cu sufletul, un mare român – dr. Ion M. Botoș. În urma proiectelor depuse și aprobate de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, dl. Botoș care este și președintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia “DACIA” , a organizat în perioada 24-26 noiembrie 2017, seminarul internațional “Apșa – prima publicație în limba română din Transcarpatia, Ucraina” și simpozionul internațional “70 de ani de la deportarile romanilor din Apsa de Jos, Transcarpatia, Ucraina”, la care au participat delagații din România – Arad, Cluj, Oradea, Timișoara, Satu-Mare, Baia Mare, Sighetul Marmației iar din Ucraina din Cernăuți o delegație condusă de dr. Ion Popescu – Președintele Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, etc.

Cum i-a venit ideea domnului Botos să realizeze o asemenea lucrarea exceptionala de istorie documentată realistă, află în rândurile de mai jos.

“Anul acesta (2017) s-au împlinit 70 de ani de la deportarea românilor din Apșa de Jos în Siberia. Întotdeauna ne-a frământat gândul să cunoaștem perioada respectivă și ce s-a întâmplat încât românii s-au răsculat. Nu am avut această posibilitate, deoarece în perioada Sovietică toate materialele legate direct de răscoala românilor de la Apșa de Jos au fost secrete. Am început de câteva ori să discut cu cei găsiți în viață, dar de fiecare data te opera ceva, oamenii nu doreau să discute pe acea temă legată de lagărele de reeducare prin muncă, mă refer la cei deportați. Au fost deportați în Siberia 20 de barbate, s-au intors 15 acasă, 5 au rămas pe vecie în pământurile înghețate ale Siberiei, dar cei rămași în viață când au fost eliberați au semnat hârtii și cred ca i-au eliberat pe viață doar ca să nu spună adevărul. Însă uneori am avut ocazia să aflu unele informații. Am cules informații despre acea perioadă de la Borca Gheorghe a lui Dumitru, Șiman Mihai a lui Ion, Botoș Gheorghe a lui Mihai, când trăiau, dar anul acesta a plecat dintre noi ultimul deportat, Botoș Gheorghe a lui Mihai, la 15.05.2017. De acum, sunt toți decedați. Am avut ocazia să cunosc problema și de la martorul principal din acea perioadă, Adler Gherman a lui Șmil, care a fost alături de primarul Apșei de Jos în acea zi si în acel ceas când l-au ucis apșenii, dar ca să cunoști mai adâncacea perioadă trebuia o cercetare a documentelor din arhivă. Am apelat la început la Arhiva Regională de Stat a Transcarpatiei, adresându-mă dlui Mihailo Marcanici, directorul adjunct. Ne cunoastem de o perioadă îndelungată, cu atât mai mult cu cât soția dumnealui este româncă de la Apșa de Jos. După o pauză dl. Mihailo m-a sunat și mi-a spus că nu este la ei dosarul, totul se păstrează în Arhiva Serviciului Securității de Stat al Ucrainei din Transcarpatia, Ujgorod. Ne-am adresat cu o scrisoare din partea Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia “DACIA” către conducerea Serviciului Securității de Stat al Ucrainei, Transcarpatia, Ujgorod, iar după o scurtă perioadă am primit răspuns pozitiv. Am cercetat cele 10 volume ale dosarului NR. 1689 C, am făcut fotografii multe și pe urmă liniștit le-am analizat, iar după analizarea făcută am tras o concluzie pe bază de documente. Concluzia a fost că tot ce s-a întâmplat la Apșa de Jos, adică răscoala țăranilor a fost din cauza neîmpăcării cu sistemul Sovietic, iar pedeapsa – răsplata – a fost lecția dată românilor ca să accepte Sistemul și să înțeleagă faptul că totul se face și se va face așa cum  hotăra Sistemul în frunte cu Partidul Comunist. Scenariul a fost gândit în așa fel încât să fie legal din punct de vedere juridic, astfel încât nucleul, adică oamenii care au organizat, susținătorii apropiații și participanții activi (la judecată au ajuns 20 de bărbați de frunte ai satului) să fie pedepsiți cu 492 de ani de închisoare. Este greu să te gândești la cifră, dar… așa a fost soarta românilor de aici.

DSC_3693

Cum a început colectivizarea

Alipirea regiunii Transcarpatia la Uniunea Sovietică a fost finalizată prin semnarea la 29 iunie 1945 a tratatului de colaborare din URSS si guvernul de la Praga. A fost pus astfel începutul reformelor comuniste, reforme care erau de neînțeles pentru majoritatea populației. Peste tot sistemul a început să introducă noi sisteme politice – formarea comitetelor populare și organizațiile primare de partid. La Apșa de Jos este foarte greu să găsești un răspuns când stai de vorbă cu oamenii în vârstă și le pui o singură întrebare: cine a fost primar sau cin a fost la conducere în acei ani? Toți răspund că pe parcursul unei zile se schimba conducerea, peste tot se petrecea o frământare a oamenilor, sistemul începea ca să împartă societatea, să urască oamenii muncitori, țăranii avuți deveneau dușmani, cei care nu doreau a munci se străduiau ca să participe la toate structurile de stat care se formau: administrațiile, miliție și altele. Ei erau stimulați de politica noului sistem – sistemul sovietic. Nu era o problemă referitoare la minoritari, era o problemă care se refera la toți cetățenii. Comitetele populare aveau scopul și încredințarea Partidului Comunist ca să fie “catalizatoarele” reformelor și în primul rând a reformelor din sectorul agricol, adică să înceapă colectivizarea. Primii pași se fac prin Decretul Sfatului Popular al regiunii Transcarpatia din 19 martie 1945, prin care au fost fixate limitele maxime ale stăpânitorilor de pământ, au fost confiscate circa 10.325 ha de pământ. Primii pași se fac prin crearea întovărășirilor agricole – prima etapă a colectivizării. Sistemul sovietic, cu pași mărunți dar cu o politică bine planificată în sectorul agrar, trece la colectivizarea în masă, transformarea întovărășirilor în colhozuri. Începe o rezistență peste tot. În anul 1946, sistemul a creat numai două colhozuri în regiune, unul lângă Mucacevo în localitatea Rosvigov, altul în localitatea Eseni din districtul Ujgorod, iar acesta a fost începutul. La 1 iulie 1947 în regiune au fost organizate 7 colhozuri. Pe parcursul lunii iulie, în districtul Teceu au fost organizate trei colhozuri în Ruscoe Pole, Teceu și Dibrova ( Apșa de Jos). La sfîrșitul anului 1947 în regiune erau 13 colhozuri. Colhozul de la Apșa de Jos s-a format în baza unirii a 25 de gospodării în întovărășirea agricolă. Baza materială a fost formată dintr-un cultivator, o grapă de lemn, o căruță și o cositoare de fân. Au avut 14 animale cornute, 7 cai, 6 porci, 20 oi. Primele rezultate au fost in vara anului 1947 după ce a fost colectată recolta: de pe 10 ha de secară s-au strâns 48,2 țentnere, de pe 3 ha ovăz s-au strâns 140,9 țentnere și de pe 15 ha mălai s-au strâns 120 șentnere. Președinte al colhozului a fost desemnat inițiatorul Cernicico Ivan.

DSC_3705

4 august 1947 – Zi de doliu pentru Apșa de Jos

După Sfânta Duminică, țărănimea de la Apșa de jos a început de dimineață să se agite, poate au influențat hotărârile adunării țăranilor avuți care au avut loc în 3 august 1947 în casa domnului Șiman Mihai a lui Ion, unde s-au adunat de mai multe ori intelectuali și țărani ca să discute soarta satului. Nu se împăcau cu problema adusă de sistemele politice, mai ales atunci când trebuia să predai totul gratis sistemului sovietic. Dar dacă nu erai de acord cu ei socoteau că ești dușmanul lor și te pedepseau cu închisoare. Majoritatea oamenilor de frunte erau toți cu carte, așa ziceau țăranii despre cei care făceau studii. La Apșa de Jos, în acea perioadă grea, vedem cine erau acei români: Filip Mihai a lui Gheorghe, fost primar al comunei în perioada cehoslovacă, perioada hortistă (1939-1944), Pop Simion-Daniel a lui Nicolae, preotul greco-catolic, Opriș Vasile a lui Flore, președintele Fondului Funciare (cred că atunci era cea mai importantă funcție a comunității), Moiș Paul (Poli) a lui Feodor, fost director al școlii,  învățător, secretarul Fondului Funciar, Șiman Mihai a lui Ion, organizatorul principal după caracteristicile date de sistemul sovietic în dosarul penal (a fost un factor, o pricină). În noaptea spre 4 august 1947, în Biserica de la Apșa de Jos a avut loc un jaf, au dispărut unele obiecte din biserică după cum a declarat clopotarul bisericii, Zubaci Vasile a lui Lupu, dar cine aqu fost autorii nu s-a aflat deoarece interesul a fost altul. Luni dimineață (4august1947) au cântat clopotele de la biserică în jur de orele 10,00, au cântat ca la incediu – clopotele au dat de știre la oameni să se adune; nu s-a aflat niciodată cine a clopotit și cine a dat acea comandă. Preotul Pop Simion-Daniel s-a dus mai devreme de acasă spre Strâmtura, unde avea o înmormântare. Clopotarul Zubaci Vasile a afirmat că el nu a tras clopotele. Mișcările țăranilor se observau peste tot în comună. Pe toate cărările din comună erau grupuuri de 3-5 oameni care se îndreptatu spre locul numit în popor “Rămășița”, loc cu toponimie păstrată din vechime: “Rămas de la Tisa”. După suprafață avea în jur de vre-o 250 ha, a fost și a rămas cel mai bun lot de pământ pentru agricultură din Apșa de Jos. S-au micșorat numai puțin, adică sistemul a luat jumătate din bucată și l-a dat vecinilor, iar noi am primit un munte în schimb. Ne-am împăcat cu idea deoarece nu a fost altă variantă. “Rămășița” era semănată cu mălai (păpușoi). Se prevedea un rod bogat. Oamenii țineau foarte mult la acel lot de pământ. Pentru majoritatea care aveau bucăți (loturi) mai mici în “Rămășița” era o avere. Oamenii se mândrerau, erau făloși. Spuneau ș spun mulți dintre cei care azi își mai amintesc cum că atunci mălaiul era mai ca altă data. Te puteai ascunde liber, bâlile (tulpinile) erau foarte înalte. Recolta era foarte așteptată, mai ales  că în anul 1946 a fost foamete grea pentru mulți români de la Apșa de Jos. La primărie, ca peste tot, la început de săptămână erau multe problem, toți își planificau ziua de lucru. Adler German, contabilul de la treierătoare, a pregătit grăunțele ca să le transporte spre Taras, la punctual de colectare a producției agricole. Din informațiile emise de către structurile Partidului Comunist s-a atras atenția că   în căruța în care au fost cinci pasageri, pregătită să plece la Taras (Teceu), nu au fost grăunțe, că până în data de 7.08.1947 țăranii de la Apșa de Jos nu au predate la stat numai 25 de kg de grăunțe. Căruța a fost a lui vlad Ion a lui Ion, cocișul. Alături de ei au mai venit câteva persoane: Veig German a lui Altar, Landd Mehal, Țic Ella și Șmil Cernicico a ieșit din primărie ți i-a întrebat unde pleacă. Adler i-a răspuns că pleacă la Taras ca să transporte grăunțele la punctul de colectare și pe urmă la Teceu. Auzind de traseu Cernicico le-a spus că pleacă și el cu ei. A urcat în căruță și au plecat, dar ajungând lângă Ivan Pițur le-a spus să oprească pentru că trebuie să intre până la el. Ivan Pițur era milițian in sat. S-a căsătorit cu o româncă și locuia lângă primărie. În ziua de 4 august a fost bolnav și era acasă. Când s-au întâlnit, Ivan fiind în pat, Cernicico i-a spus că pleacă la Teceu și l-a rugat să-i dea pistolul lui. Fără să se gândească a luat și i-a dat pistolul. Cernicico a ieșit repede din casă, a urcat în căruță și au plecat mai departe. Mergând cu cătuța spre Drumul Țării au observat că multă lume pleacă spre “Rămășița”. La început au observant din când în când grupuri de oameni, apoi din ce în ce mai mulți. Când au ajuns la Drumul Țării careva dintre pasageri i-a spus lui Cernicico că ar trebui săă fie atent la ceea ce se întâmplă că nu-I miroase a bine, dar Cernicico i-a răpuns că în acea zi a fost planificată măsurarea loturilor de pământ pentru viitorul colhoz și poate oamenii s-au gândit că merg să ia loturile de pământ și se vor împotrivi. A glumit că oamenii se adună în  “Rămășița” ca să vadă ce colhoz bun va fi acolo. Iarăși unul dintre psageri i-a spus să se întoarcă ânapoi ca să nu se întâmple ceva între oameni și Cernicico, dar Cernicico le-a răspuns sa nu se teamă că dacă oamenii vor încerca să-I atace el are pistol și va folosi arma, așa că a dat comanda să meargă mai departe. După ce carul a trecut de casa lui Văsâi a lui Ilieș a Anichii oameni au început să iasă din lanurile de mălai, acesta fiind înalt, și să arunce cu pietre în căruță. Caii s-au speriat și au început să alerge. Oamenii s-au apropiat de car și au început să-l bată pe Cernicico cu țandure (scânduri). L-au tras jos din car și au continuat să-l bată. Pasagerii s-au speriat și au sărit din car, iar caii au luat-o la fugă fără cociș. După câteva minute Adler a început să fugă să oprească carul în care erau grăunțele. Fugind a observant că Cernicico era în șanț lângă drum, gemea tare. Dar oamenii îl bateau și strigau; “Vrei colhoz, vrei colhoz!”. Adler nu a cunoscut cine erau acei oameni (după povestirile oamenilor din sat majoritatea au fost femei cu seceri și sape). După 400-500 metri Adler a oprit căruța, cocișul a fost și el acolo, a mai sosit un pasager și ei au plecat mai departe spre Taras și au predate grăunțele la punctul de colectare. După vre-o oră a observant că spre Apșa de Jos se îndreptau mașini cu milițieni și lucratori KGB. Adler zicea că nu s-a gândit că l-au ucis pe Cernicico, puțin l-au bătut, aveau mulți dușmani, dar… în Taras a povestit și altora ce s-a întâmplat la Apșa de Jos. Nu a trecut mult timp și la punctual de colectare au venit milițienii și KGB-ul. Au început interogările cu folosirea puterii fizice, pe urmă l-au luat cu ei în mașină și l-au dus în Apșa de Jos, interogatoriul continuând pe drum. Trupul neinsuflețit a lui Cernicico Ivan a fost găsit la km 117,8 pe traseul Grușevo-Solotvino, districtul Teceu-Rahău. Lângă trup au fost găsite 7 scânduri din gard, 5 pietre de granit, două furci cu două coarne, o secure mica și o coadă de la o furcă. După înmormântarea Cernicico Ivan (6.08.1947)în centrul rational Teceu la Apșa de Jos ai avut loc arestările în masă începând cu 9.08.1947. Printre primii arestați au fost Șiman Mihai a lui Ion  și Marina Gheorghe a lui Pătraș. Dacă la răscoală s-a presupus că au luat parte în jur de 250-300 de oameni, prin termințele KGB-ului au trecut în jur de 80 persoane pe parcursul cercetărilor selectate au fost 200 de persoane, inteligenții satului și oameni de frunte. A fost o lecție pentru alții care au rămas acasă. Românii au înțeles că nu pot lupta împotriva sistemului sovietic – forțele au fost diferite dar au încercat. Cinste și onoare lor!”

Text în colaborare cu dr. Ion M. Botoș

FotografiiGheorghe Petrila (Oradea)

decembrie 5, 2017

În categoria: Românii de lângă noi

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *