Temperatura în Timișoara: -3°

 

 

bojin-2

La sediul Administraţiei Bazinale de Apă Banat (ABA Banat) au avut loc în data de 7 iunie 2017,  discuţii în cadrul misiunii de lucru cu o echipă a Băncii Mondiale pentru sectorul apă, care vizează la nivel naţional, mai multe întâlniri cu oficiali ai Ministerului Apelor şi Pădurilor, ai Administraţiei Naţionale “Apele Române” şi ai Administraţiilor Bazinale de Apă.

Au fost discutate aspecte legate de Analiza-Diagnostic a Sectorului de Apă din spaţiul hidrografic Banat, aspecte care ţin  de măsurile prevăzute în Planul de Management al Bazinului Hidrografic Banat  pentru perioada de planificare 2016 – 2021 şi care sunt necesare pentru atingerea obiectivelor de mediu,  şi de măsurile propuse pentru atingerea obiectivelor de management al riscului de inundații prevăzute în Planul de Management al Riscului la Inundații pentru bazinul hidrografic Banat.

La discuţii au participat echipa misiunii de lucru: Cesar Niculescu expert, Guz Alaerts expert, Gabriel Ioniţă expert, Adrian Popescu expert, Cosmin Buteică expert, managementul de vârf al ABA Banat împreună cu specialişti din cadrul serviciilor Plan Management Bazinal, Gestiunea, Monitorizarea şi Protecţia Resurselor de Apă şi Urmărire şi Promovare Investiţii.

În zilele următoare, echipa Băncii Mondiale pentru sectorul de apă se va deplasa la Iaşi şi Bucureşti.


Sursa:

Administratia Bazinală de Apă  Banat

Compartiment  Relaţii cu Presa

 

iunie 8, 2017

În categoria: Noutăți

Etichete:, , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *