Temperatura în Timișoara: 30°

targuriExpozitii_39

Târgul Mare de Primăvară de la Răcăşdia, din judeţul Caraş-Severin, şi-a deschis porţile în acest weekend. La eveniment participa de la crescători de animale şi păsări de rasă şi curte, până la producători agricoli, apicultori şi firme cu profil agricol, de la care vizitatorii pot cumpăra furaje pentru animale, unelte şi utilaje agricole, dar şi cele necesare demarării campaniei de primăvară. Și-au anunţat prezenţa actualul ministru al agriculturii Petre Daea, dar şi fostul, Valeriu Tabără, oaspeți din Timiș din partea USAMVB Timisoara, presa de specialitate (Lumea Satului, Profitul Agricol) si nu numai. Târgul de  astăzi, 26.03.2017, este organizat cu sprijinul Direcţiei Agricole Caraş-Severin.

 O scurtă ENCICLOPEDIE a Comunei Răcășdia, județul Caraș-Severin.

Poziţionare geografică: Comună Răcăşdia este situată în partea de sud-vest a judeţului Caras Severin, la 65 km distanţă de municipiul Reşita şi 7 km distanţă de Oraviţa. Componenţa: Răcăşdia (reşedinţa de comună) şi Vraniut. Căi de acces: DN 57,  DJ 573. Suprafaţa: 5885 ha. Prima atestare documentară a comunei  RĂCĂŞDIA ,apare în anul1690,în „Istoria Judeţului Caras” a lui Pesty Frigies. Aceeaşi referire – anul 1690 – dar la comună RACASTIA, o face şi  contele  Marsigli – veneţian de origine – în „Dicţionarul localităţilor”. În timpul ocupaţiei turceşti, în  peregrinarilor sale (1682, 1690, 1700)  prin Banat, contele lasa unele însemnări numite „Conscripţio Districtum” . La recesamantul din anul 1717, comună Răcăşdia împreună cu satul aparţinător VRANIUT, au un număr de 40 de case locuite.  Denumirea localităţii, deriva de la racii care se găseau în abundenţă în acea perioadă, în pârâul Răcășdiuta, pârâu ce străbate  localitatea şi în momentul actual. Mai multe date despre istoria localitatii se regăsesc în monografia comunei scrisă de fostul învăţător Emilian  Novacoviciu(1882-1908), în care spune că pe vatra localităţii s-ar fi găsit urme care datează din perioada romană. Este demn de reamintit faptul că, prin Răcăşdia au trecut mai multe personalităţi la începutul secolului 20, printre care menţionăm vizita generalului Makensen, care a stat câteva zile în drum spre Serbia şi vizita în 1933 a regelui Carol al III-lea şi a fiului său Mihai. Despre Vrăniut, localitate componentă, se poate spune că datează din aceeaşi perioadă, mai precis din anul 1717, când în Circumscripţia lui Marsigli apare cu 135 de familii şi 3270 de iugăre de pământ. Comună Răcăşdia beneficiază de un mediu natural curat, nepoluat, fiind situată în apropierea Munţilor Aninei şi departe de orice agent economic poluant. Hidrografic, comună este străbătută de pâraiele Ciclova şi Răcășdiuța, în lungime totală de cca. 10 km. Localitatea Răcăşdia este străbătută de drumul naţional DN 57 Timişoara – Moldova Nouă, de drumul judeţean DJ 573 D Răcăşdia – Iam şi are o reţea de cca. 10 km de drumuri comunale. Ca formă de relief predomină şesul, localitatea încadrându-se în Depresiunea Oraviţa. Tipul de soluri: brune de pădure şi cernoziomuri levigate. Localitatea Răcăşdia este situată într-un loc plăcut, cu împrejurimi atrăgătoare, aşezată la îmbinarea şesului cu dealul. Răcăşdia este una din cele mai mari comune cărășene, formată din localităţile Răcăşdia şi Vrăniuț. Comuna se afla în partea de S-V a ţării, în judeţul Caraş-Severin, aşezare marcată de Paralelă 45. Comuna Răcăşdia se învecinează cu următoarele localităţi: Broşteni, Mercinam Rusova, Nicolint, Macoviste, Ilidia, Ciclova Romană şi Oraviţa. Căile de acces în localitate sunt DN –57 care străbate localitatea de la E la V  şi face legătura cu oraşul Moldova Noua (  25 Km) înspre vest şi Oraviţa (7KM) înspre est, halta CFR care este în centru şi gara care este la 1 km de centrul comunei, având un rol important în  viaţa economică a comunei, în trecut. La 15 Km, înspre vest, pe DN 57, se afla localitatea Naidăş, unde funcţionează un punct de trecere al frontierei terestru  spre Serbia, iar la Moldova Noua (45 Km) se afla un punct de trecere fluvial ( graniţa tot cu Serbia)

Clement LUPU

martie 26, 2017

În categoria: Agro-Turism

Etichete: , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *