Temperatura în Timișoara: 3°
Vinvest2017.new_ Cel mai așteptat eveniment din Banat, dedicate vinului și băuturilor alcoolice derivate, are loc în perioada 31 martie – 2 aprilie 2017, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. Cea de-a XIV-a ediție a VINVEST este dedicată municipiului Timișoara care a reușit să câștige concursul national al programului Capitală Culturală Europeană. În 2021, urbea de pe Bega va fi în lumina...
pesti   Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB) prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin a fost sesizată în data de 25.03.2017, după-amiaza, că pe pârâul Jam (Crivaia), a fost observat un număr mare  de peşti morţi plutind pe apa pârâului. Prin angajaţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin, zona a fost inspectată de urgenţă, constatându-se...
10857783_932629490094165_6541042612537512018_n Bojan Alexandrović (alternativ: Boian Alexandrovici sau Boian Alexandru) este un preot român ortodox din estul Serbiei (Timoc), paroh de Malainița și Remesiana, precum și protopop al Protopiatului Dacia Ripensis (fiind hirotonit de episcopul român Daniil de la Vârșeț) cu sediul la Negotin. S-a născut în 1977 la Negotin, unde și-a petrecut copilăria. Descendent al unei familii de români timoceni, bunicii din partea tatălui, originari din satul Malainița, situat la câțiva kilometri nord-vest de...
targuriExpozitii_39 Târgul Mare de Primăvară de la Răcăşdia, din judeţul Caraş-Severin, şi-a deschis porţile în acest weekend. La eveniment participa de la crescători de animale şi păsări de rasă şi curte, până la producători agricoli, apicultori şi firme cu profil agricol, de la care vizitatorii pot cumpăra furaje pentru animale, unelte şi utilaje agricole, dar şi cele...